ActualExterne

Angela Merkel anunță despre marele „LOCKDOWN”. Ce restricții vor intra în vigoare în Germania

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunțat că începând de miercuri, 16 decembrie, în țară vor intra restricții dure pe teritorul țării, după o întâlnire pe care a avut-o cu liderii regionali.

În urma întrevederii, s-a stabilit ca Germania să intre în „lockdown” cel puțin până pe 10 ianuarie 2021, relatează Cancan.

“Măsurile adoptate pe 3 noiembrie nu au fost suficiente…sistemul de sănătate este sub presiune și scopul nostru a fost întotdeauna cel de a nu suprasolicita spitalele”.

A declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Iată și noile măsuri impuse de autorități:

  • toate magazinele cu activități neesențiale se închid, inclusiv frizeriile
  • angajații, acolo unde este posibil, sunt încurajați să lucreze de acasă
  • ceremoniile religioase din biserici, sinagogi și moschei pot continua, dacă se respectă regulile de igienă, dar cântatul este interzis
  • landurile plănuiesc să ridice parțial restricțiile între 24-26 decembrie, pentru ca familiile să poată petrece Crăciunul împreună

Totodată, Angela Merkel a recomandat familiilor care vor să se întâlnească de Sărbători să se izoleze timp de o săptămână. De precizat că vicecancelarul Olaf Sholz solicitate însă de sâmbătă impunerea unor restricții mai dure.

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus