Actual

FLASH // Cauza penală terminată în privința uneia dintre persoanele care au pretins suma de 150.000 euro pentru a favoriza numirea lui Alexei Vîrlan în funcția de vice-ministru în MTID

Cauza penală terminată în privința uneia dintre persoanele care au pretins suma de 150 000 euro pentru a favoriza numirea lui Alexei Vîrlan în funcția de vice-ministru în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

Procuratura Anticorupție informează opinia publică despre terminarea urmăririi penale în privința uneia dintre persoanele, învinuite de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit.a) din Codul penal (Traficul de influență), manifestată prin aceea că aceasta în perioada lunilor noiembrie – decembrie 2010, acționând împreună și de comun acord cu o altă persoană, folosindu-se de statutul său în cadrul Partidului Democrat din Moldova, dar și că se afla în relații apropiate cu persoane din conducerea acestui partid politic, a pretins de la Vîrlan Alexei Filip mijloace bănești în proporții deosebit de mari, în sumă 150 000 euro, susținând că are influență asupra persoanelor publice și cu funcție de demnitate publică, pe care îi poate determina să dispună numirea lui Vîrlan Alexei Filip în funcția de vice-ministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor și respectiv în acest sens a primit o primă tranșă în sumă de 50 000 euro.

Subsecvent, PA informează că, în gestiunea instituției a rămas o altă cauză penală, privind învinuirea celuilalt co-autor al săvârșirii infracțiunii, în privința căruia materialele cauzei penale au fost disjunse într-o procedură separată, din motivul eschivării acestuia de la organul de urmărire penală. Față de acesta a fost aplicată măsura preventivă arestul preventiv în contumacie, fiind anunțat în căutare internațională, iar la emiterea unei decizii procesuale în privința lui, vom reveni cu detalii suplimentare.

Redacția „Punctul pe i” mai menționează că numele lui Alexei Vîrlan a figurat și într-un alt scandal. Ex-deputat democrat Iurie Bolboceanu a facut dezvăluiri despre un nou „dosar fabricat” întentat pe numele acestuia. Fostul politician a povestit că în 2011, ex-procurorul municipiului Chișinău Ivan Diacov a făcut public un dosar de corupție. Atunci Diavoc a menționat că a intrat în posesia unui dosar, pe care un fost viceministru Alexei Vîrlan a depus o plângere prin care a scris că Bolboceanu ar fi cerut mită de 50 de mii de euro pentru a angaja o anumită persoană în funcția de ministru. În această „schemă” a mai fi fost implicat și Dorin Damir, președintele asociației FEA și al UFSC. Omul de afaceri i-ar fi spus unei persoane să de-a mărturii false contra lui Bolboceanu în acest dosar.

Damir a declarat cele spuse de Bolboceanu ca informații false și neagă că ar fi avut vreo legătură cu vreun dosar de-al ex-deputatului democrat

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus