Politic

Deputații sunt chemați să accepte alegerile parlamentare anticipate

Deputații sunt chemați să accepte dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate

Într-o conferință de presă la IPN, Gheorghe Savastin, care s-a prezentat ca fiind activist civic, a declarat că actualul for legislativ a adus țara în haos și criză politică. Analizând toate lucrurile pe care le face legislativul, poporul are dreptul să renunțe la serviciile parlamentarilor, de aceea îi roagă să-și dea demisia.

Dați-ne voie să facem alegeri anticipate pentru a ieși din criza politică”, a fost apelul activistului. Bărbatul consideră că numai prin demisia deputaților țara poate fi scoasă din haos.

El a mai spus că anume deputații sunt de vină pentru calitatea joasă a vieții cetățenilor.

„Cerința și dorința poporului este să vă dați demisia de onoare și să organizăm alegeri anticipate. În caz contrar, ne întâlnim în fața Parlamentului și atunci o să fie alte vorbe și alte rezultate”, a adăugat el.

Cazimir Cazac, care la fel s-a prezentat ca activist civic, a criticat performanța joasă a ministerelor. Bărbatul a remarcat că motorina și benzina s-au scumpit de mai multe ori în ultimele luni, iar agricultorii nu sunt pregătiți pentru însămânțat.

„Peștele de la cap se strică, așa că trebuie capul vostru lăsat într-o parte. Trebuie să vă dați demisia imediat. Dacă nu se întâmplă în 7 zile, noi vom veni cu toții, cu toată țara, în fața Parlamentului. Poporul este înfometat, nimeni nu mai vrea să vină în țară, iar cei care vin își pun mâinile în cap și pleacă”, a adăugat Cazimir Cazac.

Mihai Macarenco, pensionar de la Căușeni, spune că, de 30 de ani, „toată banda asta de criminali și bandiți ne duc la pierzanie”.

„Mor băieții care au fost în Transnistria de foame și de frig iarna asta și nimeni nu se uită la ei. În Parlament trebuie puși oameni noi”, a spus bărbatul.

Dacă deputații nu se vor conforma revendicărilor, activiștii își asumă dreptul la proteste.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus