Externe

Echipa lui Navalnîi spune că disidentul a fost examinat într-un spital civil la est de Moscova

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat din 31 martie în greva foamei, a fost examinat într-un spital civil din afara închisorii din Vladimir, centrul administrativ al regiunii omonime situate la est de Moscova, relatează dpa, citată de Agerpres.

Un anunţ în acest sens a fost făcut de către Vladimir Volkov, unul dintre principalii aliaţi ai opozantului de 44 de ani, într-o postare pe Twitter.

Numeroase examinări i-au fost efectuate”, scrie Volkov, dar rezultatele acestor examene medicale nu au fost dezvăluite.

Navalnîi – o personalitate proeminentă a opoziţiei ruse, care a supravieţuit unei tentative de asasinare cu agent neurotoxic din clasa Noviciok, considerat armă chimică, în august anul trecut – ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi jumătate într-o colonie de muncă la est de Moscova. El s-a plâns recent de dureri acute de spate şi paralizie la nivelul braţelor şi picioarelor.

Pentru a protesta împotriva accesului la o asistenţă medicală calificată, Navalnîi a intrat în greva foamei în urmă cu aproximativ trei săptămâni.

Într-o scrisoare publicată de mass-media ruse, medici independenţi, între care şi medicul personal al lui Navalnîi, i-au cerut să înceteze imediat greva foamei.

Ei au spus că au evaluat rezultatele examinării sale medicale. Dacă continuă greva foamei, el îşi va distruge şi mai mult sănătatea şi în cel mai rău dintre scenarii aceasta va duce la moartea sa, avertizează ei.

Mii de persoane au participat miercuri la manifestaţii de solidaritate cu Navalnîi în întreaga Rusie

Mii de persoane au participat miercuri la manifestaţii de solidaritate cu Navalnîi în întreaga Rusie pentru a cere autorităţilor să-i asigure accesul la medici independenţi.

Volkov a calificat penitenciarul IK-2 din Pokrov (100 km est de Moscova) unde se află încarcerat Navalnîi drept „lagăr de tortură”.

Opozantul a fost condamnat la închisoare la începutul lunii februarie pentru încălcarea controlului judiciar într-un dosar de fraudă datând din 2014, un caz considerat în general ca fiind motivat politic. El nu a putut să respecte condiţiile eliberării sale condiţionate în acel dosar, întrucât se afla în Germania în urma otrăvirii cu Noviciok.

Navalnîi i-a atribuit preşedintelui Vladimir Putin personal responsabilitatea pentru otrăvirea sa cu agent neurotoxic şi a spus că încarcerarea sa este un act personal de răzbunare pentru supravieţuirea la atacul cu substanţă chimică, notează dpa.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus