EXCLUSIV / DOC / Avocatul lui Platon și-ar fi falsificat testul la COVID pentru a câștiga o decizie de judecată
Avocații lui Veaceslav Platon, Ion Crețu și Alexandr Bernaz, au falsificat testul pozitiv la COVID-19 care i-a permis obținerea a unei decizii favorabile la Curtea de Apel Chișinău în cazul clădirilor „Centrul de Modă” și „ASITO”.
Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul Poliției, la începutul lunii mai la Judecătoria Ciocana, la cererea avocaților lui Platon, s-a examinat legalitatea acțiunilor Procurorului General privind anularea a unei ordonanțe de recunoaștere în calitate de corpuri delicte a celor două bunuri.
În cadrul ședinței din 5 mai, avocatul Ion Crețu a depus o cerere de amânare a judecării cazului, motivul fiind suspiciunea de infectare cu COVID-19. Acesta a prezentat și o copie cu rezultatul investigației medicale din care nu a fost clar că acesta ar fi fost infectat. După mai multe tergiversări din partea apărătorilor lui Platon, instanța a respins cererea acestora din lipsa de probe, iar dosarul a fost examinat în lipsa acestora.
Ca urmare, Crețu și Bernaz au contestat la Curtea de Apel acțiunile magistraților Judecătoriei Chișinău. Crețu prezentând și un test pozitiv COVID-19, eliberat de un laborator privat din mun.Chișinău, cu semne de falsificare. Anume acest test a servit temei pentru care judecătorii CA Chișinău au admis, la data de 8 iunie, cererea avocaților lui Platon și au casat încheierea primei instanțe, restituind-o la rejudecare în alt complet.
În încheierea Curții de Apel s-a menționat că judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău „neîntemeiat au respins cererile de amânare a ședinței de judecată, trecând la etapa dezbaterilor în lipsa avocaților lui Platon”.
Ulterior, în cadrul unei expertize s-a stabilit că „testul pozitiv” este falsificat. Astfel, prin acțiunile sale, avocații lui Platon au indus în eroare magistrații Curții de Apel.
La moment, pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru falsificarea probelor de către avocatul Crețu.
Solicitat telefonic, Roman Eremciuc, șeful Procuraturii municipiului Chișinău, sediul Centru, a confirmat informația pentru Deschide.MD și susține că în acest caz este inițiat un proces-penal care se află în examinare la IP Centru, iar mai multe detalii am putea afla de la Poliție.
De altă parte, Sabina Grițco, ofițerul de urmărire penală care examinează cazul, a declarat că nu confirmă și nici nu infirmă acest caz.
Totodată, Grițco fiind întrebată la ce etapă se află examinare procesului penal și când acesta ar urma să ajungă în instanță, ne-a declara că nu ne poate oferi detalii făcând trimitere la secretul anchetei.
Faptul că „testul pozitiv” la COVID-19 este falsificat a fost confirmat și de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) care a menționat că avocatul Ion Crețu nu se regăsește în „lista persoanelor cu rezultat pozitiv”
Întrebat de Deschide.MD dacă cunoaște despre faptul că ar avea deschis un dosar penal pentru falsificarea probelor, avocatul lui Platon s-a arătat surprins: „Eu să am un dosar penal? Eu nu știu de asta. Eu personal nu am falsificat nimic. Cum am primit informația de la Invitro eu așa am transmis-o mai departe la judecată. Dumneavoastră poate cunoașteți mai multe informații, eu nu cunosc nimic…”
Exact peste patru minute, Ion Crețu a revenit cu un apel și a spus că nu a înțeles întrebările noastre pentru că era la volan. Întrebat dacă cunoaște că ar avea deschis un dosar penal pentru falsificarea probelor, avocatul din start a insistat să scriem cu exactitate declarația sa și anume a început să-l învinuiască pe Vladimir Russu. Aceste acuzații vin chiar dacă reporterii Deschide.MD i-au spus că nu cunosc în ce litigiu ar fi prezentat apărătorul lui Platon testul falsificat la Covid.
„Russu Vladimir care este în colaborare cu Vladimir Plahotniuc, care este implicat cu imobilele ASITO și Centrul de Modă, după ce a pierdut la Curtea de Apel, deja încearcă a mă atăca personal pe mine și deja vrea cu ajutorul unor persoane să-mi deshidă un dosar penal. Eu am primit testul la Covid l-am dat. Eu deja de vreo trei ori am fost bolnav de Covid. Am trecut testul. Ca de obicei poșta electronică m-a informat că am fost testat pozitiv iar eu am informat instanța”, a declarat Crețu.
Amintim că la începutul lunii aprilie, procurorul General, Alexandr Stoianoglo a admis plângerile SRL ”Continental Business Invest” și SRL ”SCM Development Mol” și a dispus anularea a 6 ordonanțe, emise anterior de PCCOCS, prin care cele două imobile au fost recunoscute ca corpuri delicte și sechestrate. În concret, este vorba despre ”Casa Modei”, amplasată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 182 și fosta clădire ASITO de pe bd. Bănulescu Bodoni 57/1, care, conform încheierilor judecătorilor de instrucție, au fost transmise în posesia și folosința SRL ”Interprimcolect” și , respectiv, ”Pavrapid” SRL, beneficiar efectiv al cărora este cetățeanul Veaceslav Platon. Prin urmare, Procurorul General a restabilit drepturile SRL ”Continental Business Invest” și SRL ”SCM Development Mol”, beneficiar efectiv al cărora este cetățeanul Vladimir Russu, dispunând restituirea celor două imobile proprietarului.
Platon nu a fost de acord cu această ordonanță și a contestat-o în instanța de judecată.
Sursa: deschide.md
Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!