Social

EXCLUSIVE // Legăturile dintre Platon și cei care au filat-o pe magistrata de la Curtea de Apel

Procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii SIS, au reținut ieri mai multe persoane care ar fi implicați într-o schemă de filaj a unui magistrat de la Curtea de Apel Chișinău. deschide.md a scris că aceștia ar fi acționat în interesul controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, fapt infirmat într-un mod obraznic de către ultimul. Reținerea acestora pentru 72 de ore a fost confirmată și de către responsabilii din cadrul PCCOCS, însă ultimii nu au infirmat și nici confirmat implicarea lui Platon în acest caz. Reporterii Deschide.MD au aflat mai multe detalii din anchetă în baza cărora se distinge clar că persoanele vizate au legături directe și indirecte cu anturajul lui Platon.

Surse apropiate anchetei ne-au comunicat că în dosarul cu privire la filajul magistratei Angela Bostan, de la Curtea de Apel, în examinarea căreia se afla dosarul „Moldasig”, sunt vizate mai multe persoane, dintre care unele cu antecedente penale.

Conform datelor din dosar, totul ar fi început din perioada lunii martie a anului curent, când membrii grupării au început să o fileze pe judecătoare și membrii familiei sale. În cadrul anchetei, organele de anchetă au stabilit că suspecții foloseau dispozitive speciale de înregistrare și două unități de transport de marca BMW și Volkswagen.

În cadrul documentării s-a stabilit că există legături între cei vizați și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, la care informațiile despre magistrat erau intermediate de doi lideri ai grupării, Andrei Luchian și Buga Mihai.

Andrei Luchian, în vârstă de 32 de ani, este principalul suspect și lider neformal al grupării. El nu participa la filaj, dar coordona acțiunilor celorlalți membri ai grupării.

Luchian este reprezentantul companiei off-shore „Denton Enterprise” LTD, care din luna februarie a acestui an este coordonată de către Olena Usenko, cetățeană a Ucraineni. Aceeași companie off-shore a deținut 19,99% de acțiuni în cadrul SA „Moldasig” controlată de Veaceslav Platon. Entitatea off-shore a fost dizolvată în luna mai a anului 2019 și a fost reactivată în decembrie 2020 fiind înregistrată în Londra pe aceeași adresă cu alte peste 100 de companii off-shore.

Luchian împreună cu Mihai Buga s-ar fi ocupat de recrutarea celorlalți membri ai grupării care aveau misiunea de a acumula informații și a o fila pe magistrată, dar și pe membrii familiei acesteia.

Mihai Buga, în vârstă de 30 de ani, a figurat ca director și fondator din 28 ianuarie 2021, al companiei SRL Symbol Wood Limited EAST. Mai mult, sursele noastre susțin că, în cadrul unei adunări generale a acționarilor companiei „Style Desing Company” SA, care nu sunt nimeni alții decât Moldasig SA – 56 % și ASITO DIRECT SA – 44%, la inițiativa lui Ruslan Doboș, reprezentantul Moldasig, s-a decis schimbarea administratorului Iurei Cumatrenco, iar în locul acestuia să fie numit Mihai Buga.

Candidatura lui Buga nu a fost acceptată din cauza că nu a fost susținută de către acționarul minoritar SA „Asito Direct”.

În perioada în care magistrata Angela Bostan era filată de către suspecți, Buga a fost surprins de mai multe ori în compania celui de-al treilea suspect, Vladislav Pervuhin, când făceau târgul, sau când se făceau cu treabă pe la mai multe instituții bancare.

Vladislav Pervuhin, în vârstă de 25 de ani, din luna martie anului curent, ocupă funcția de director al SRL „Symbol Wood Limited EAST”, deținută anterior de către Mihai Buga.

Compania are la bază ca fondator o companie off-shore „Symbol WOOD Limted”, care anterior a deținut un pachet de acțiuni la BC „MoldovaAgroindbank”, însă în anul 2016 a fost blocată de către Banca Națională a Moldovei pentru activitate concetrată împreună cu alte 18 companii off-shore, beneficiar al căror este Veaceslav Platon. Atunci, Curtea Internaţională de Arbitraj de la Stockholm a dat câștig de cauză Băncii Naționale a Moldovei în litigiul cu acționarii MoldovaAgroindbank.

Un alt figurant din dosar, este și Gheorghe Șcurea, în vârstă de 22 de ani. Șcurea activează ca vânzător în cadrul companiei părinților săi, Anatolie și Eugenia Șcurea, „Morgoci Grup” SRL.

Tatăl său, Anatolie Șcurea, este și administrator al companiei SRL „Remington” din luna octombrie a anului trecut, funcție deținută anterior de către Alexandr Rogovoi. Potrivit datelor obținute de reporterii Deschide.MD, SRL „Remington” a deținut 4,4995% de acțiuni în cadrul BC Moldincionbank SA, care conform Hotărârei Comitetului Executiv al BNM Nr.278 din 20.10.2016, au fost blocate împreună cu alte companii, beneficiar al cărora a fost declarat Veaceslav Platon.

În februarie curent, Anatolie Șcurea a solicitat de la BC Moldindconbank restituirea mijloacelor financiare de circa 53 milioane de lei, valoare acțiunilor blocate de BNM și ulterior sechestrate de către Procuratura Anticorupție. Sursele noastre susțin că la ora actuală lui Șcurea i-au fost restituite circa 2 milioane de lei din suma cerută. Aici este de menționat că, în 2017, Gheorghe Șcurea, a fost condamnat de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 5 ani de pușcărie într-un dosar penal pentru tâlhărie.

Anterior, în presă s-a vehiculat informația despre faptul că entitatea Remington ar fi conexată la Veaceslav Platon, în special pentru faptul că respectivul off-shore a deținut acțiuni la Moldincombank. Ulterior o parte din aceste acțiuni au fost gajate la Victoriabank pentru credite.

Rise Moldova scria în 2014 că Firma Remington Worldwide Limited a fost implicată în mai multe litigii contra unor companii din Moldova, Rusia şi Ucraina. De exemplu a avut un proces contra întreprinderii Energoatom din Ucraina. La 25 noiembrie 2011, în baza unui demers din anul 2004, Judecătoria Căuşeni a adoptat o încheiere prin care a dispus aplicarea sechestrului şi urmărirea sumei de cinci milioane de dolari ce aparţine întreprinderii Energoatom şi care se află pe conturile corespondente şi alte conturi de la banca ucraineană Raiffeisen Bank Aval.

Potrivit deciziei semnate de Veronica Nichitenco, care atunci deținea funcția de preşedinte al Judecătoriei Căuşeni, sechestrul se aplică „în scopul stingerii datoriei Energoatom, în sumă de 23,08 milioane de dolari, faţă de Remington Worldwide Limited”. În Chişinău, entitatea  a fost înregistrată în 2009 spe aceeaşi adresă juridică cu o filială Moldindconbank pe strada Independentei 40, din Chişinău.

Alți doi figuranți în dosarul cu filajul judecătoarei, sunt Alexandru Cuba, în vârstă de 26 de ani, dar și Eduard Tihonciuc, în vârstă de 24 de ani. Primul a fost vizat într-un dosar penal pentru furt, însă care a fost clasat după ce partea vătămată și-a retras plângerea, iar cel de-al doilea  este vizat într-un dosar penal intentat în aprilie a anului trecut fiind anunțat în căutare.

PCCOCS a anunțat într-un comunicat de presă că în custodia lor s-ar afla cinci persoane, ulterior Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al PCCOCS, ne-a comunicat că cei cinci au fost reținuți pentru 72 de ore.

Amintim că potrivit comunicatului remis ieri de către Procuratura, acțiunile membrilor grupului criminal organziat „vizează inviolabilitatea vieții personale a unui judecător”, însă potrivit, surselor noastre, în ordonanța de percheziție se menționează că: „din acțiunile grupului vizat, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost comisă infracțiunea prevăzută de art. 46; 177 alin. (11), art. 179 alin. (3), art. 26, 189 alin(3) Cod Penal al Republicii Moldova, culegerea ilegală a informațiilor menționate la alin.(1), fără consimțământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației și șantajul, săvârșit de un grup criminal organizat”.

Vom aminti că cei recrutați aveau misiunea să-l fileze pe unul dintre judecătorii de la Curtea de Apel, în gestiunea căruia se afla contestația Comisiei Națională a Pieții Financiare (CNPF), în dosarul Moldasig, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a emis o sentință prin care controversatul om de afaceri ar fi putut să-și recapete activele.

Aici este menționat că nu este prima tentativă agresivă și ilegală a lui Platon de a pune mâna pe Moldasig. Imediat după ce a fost scos din pușcărie de către procurorul general Alexandr Stoianoglo, avocații controversatului om de afaceri au pus tunurile pe CNPF și au început să trimită zilnic cereri de chemare în judecată a regulatorului care a pus Moldasig sub administrare specială. Situația a atins un nivel critic când Comisia Națională a Pieții Financiare (CNPF) a anunțat că a sesizat Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii și au fost expediate cereri la Parlament și Guvern.

Instituția cerea atunci o reacție a autorităților statului și instituțiilor de resort, constituirea unei celule de criză în acest sens fiind imperios necesară. După o perioadă de timp de inacțiune a instituțiilor sesizate de CNPF, Platon a trecut la lovitura finală, a intrat cu forța la una din ședințele CNPF și a început să amenințe regulatorul cu excluderea R. Moldova din sistemul de „Carte Verde”. Într-un final CNPF a cedat și a numit administrator special persoana pe care o vroia controversatul om de afaceri.

Totodată, este de menționat și faptul că după ce Deschide.MD a făcut publice informațiile cu referire la acest caz, dar și implicarea controversatului om de afaceri, Veaceaslav Platon, despre care Procuratura Generală nu a infirmat și nici confirmat acest fapt, Consiliul Superior al Magistraturii a venit cu o reacție prin care a calificat acțiunile celor vizați drept un atentat asupra independenţei justiţiei.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus