Social

Încă o cauză penală de malpraxis, remisă în instanța de judecată

Procuratura raionului Fălești, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui medic obstetrician ginecolog, învinuită de încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale ce au cauzat decesul pacientului (art. 213 lit.b) din Codul penal).

Procurorii i-au înaintat învinuirea  pe faptul că, inculpata, activând în calitate de medic obstretician-ginecolog al Secției obstretică și ginecologie a IMSP „Spitalul raional Fălești”, având o atitudine neglijentă faţă de obligaţiile sale de serviciu, contrar reglementărilor ce vizează activitatea medicilor, la data de 15 mai 2018, fiind la serviciu, aflându-se în sala de naștere, nu a determinat existența bazinului strâmtat al pacientei, ca urmare având loc o naștere obstructivă, complicată, situație care necesita  transportarea gravidei la o instituție de un nivel mai înalt, sau în caz de contraindicație pentru transportare, fiind necesară operația cezariană în perioada I a travaliului. Doctorul, însă, a luat decizia incorectă de administrare a Oxitocinei, aceasta fiind contraindicată în asemenea situații, iar ca rezultat s-a decis ca nașterea să continue pe cale naturală.

În cadrul primirii aceleiași nașteri a apărut o altă situaţie obstetricală în care, din motivul că nu a fost utilizată extracția pneumatică a fătului cu aplicarea ventuzei obstreticale, copilul s-a născut în stare gravă, fiindu-i provocate leziuni corporale în rezultatul cărora ulterior, la data de 05 iunie 2018 în IMSP „Spitalul clinic Municipal nr.1.” a survenit decesul nou-născutului.

Învinuita pledează nevinovată.

Infracțiunea incriminată inculpatei se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus