Externe

Joe Biden şi Vladimir Putin se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie, a anunţat marţi Casa Albă într-un comunicat, relatează Reuters şi AFP.

„Liderii vor discuta despre întreaga gamă de chestiuni presante, în contextul în care încercăm să restabilim predictibilitatea şi stabilitatea în relaţia SUA-Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki.

Biden a declarat anterior că vrea ca Putin să nu mai influenţeze alegerile americane, să oprească atacurile cibernetice provenind din Rusia asupra unor reţele de infrastructură americane, să nu mai ameninţe suveranitatea Ucrainei şi să-l elibereze pe opozantul încarcerat al Kremlinului Aleksei Navalnîi.

Anterior în cursul acestei luni, Reuters a relatat că SUA şi Rusia încearcă să diminueze aşteptările privind mari realizări la acest summit, întrucât cele două ţări nu sunt dispuse momentan la concesii în chestiuni în care nu sunt de acord.

Oficiali ruşi au declarat pentru Reuters că văd summitul ca pe o oportunitate de a-l asculta direct pe Biden, după ce o sursă apropiată de guvernul rus a descris drept „mesaje amestecate” din partea noii administraţii americane.

Această primă întâlnire între cei doi lideri de la venirea la putere a lui Joe Biden va interveni într-un climat de tensiuni puternice între Washington şi Moscova, pe fondul unor acuzaţii şi sancţiuni reciproce. De asemenea, va avea loc imediat după reuniunile G7 şi NATO, care vor afişa un front comun anti-Moscova, notează France Presse.

Oraşul Geneva a găzduit, în 1985, un summit între preşedintele american Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov.

Anunţul privind summitul de la Geneva intervine în chiar ziua în care opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi a declarat că este vizat de trei anchete penale, presiunea accentuându-se de mai multe săptămâni împotriva mişcării şi a susţinătorilor săi.

Potrivit unei surse americane, notează AFP, se insistă asupra faptului că o întâlnire cu Vladimir Putin nu este o recompensă pentru acesta din urmă, ci modul cel mai eficient de a gestiona relaţiile între cele două ţări, care sunt dificile şi ar urma să rămână astfel în viitorul previzibil.

Cu prilejul acestei întâlniri, Joe Biden ar intenţiona să evoce şi chestiunea regimului lui Aleksandr Lukaşenko în Belarus, al cărui principal susţinător este Moscova. Ţara este din ce în ce mai izolată după intrarea în vigoare a restricţiilor împotriva spaţiului ei aerian, drept represalii împotriva Minskului, acuzat că a deturnat un avion de linie european pentru a aresta un opozant aflat la bord.

Tot din sursă americană, chestiunea controlului armelor nucleare va ocupa şi ea un loc pe agenda discuţiilor.

La începutul lui februarie, SUA şi Rusia au prelungit tratatul de dezarmare NEW START cu încă cinci ani. Semnat în 2010, acordul limitează arsenalele la maximum 1.550 de focoase desfăşurate de fiecare dintre cele două ţări, respectiv o reducere de aproape 30% în raport cu plafonul fixat în 2002.

Ucraina, programele nucleare ale Iranului şi Coreei de Nord, Arctica, schimbările climatice sau Siria ar urma să se afle şi ele pe agenda summitului.

Preşedintele elveţian Guy Parmelin s-a declarat „foarte fericit” că Elveţia găzduieşte acest summit.

„Fac urarea ca discuţiile să fie fructuoase pentru cele două ţări şi comunitatea internaţională”, a postat el pe Twitter.

sursa: agerpres.ro

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus