Externe

Școala cu un singur elev și un singur profesor, în pericol să se închidă

Insula Arki, una dintre cele peste 200 de insule locuite ale Greciei, nu are nici spital, nici secție de poliție, din cauza suprafeței reduse . Mândria comunității e școala, de altfel, cea mai mică din toată țara. Christos are 12 ani și e unicul elev. Uneori se simte foarte singur, lucru pe care vrea să-l schimbe cu ajutorul învățătorului său. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Clopoțelul de la gâtul caprei funcționează, în fiecare dimineață, ca un ceas deșteptător pentru Christos. Imediat ce-l aude se pregătește, apoi pleacă la școală. Are de mers un kilometru pe mica insulă Arki din Marea Egee, unde locuiesc doar 40 de oameni. La cei 12 ani, Christos nu e doar cel mai tânăr localnic, ci singurul copil de pe insulă.

Când ajunge la școală, profesoara lui, Maria Tsialera, îl așteaptă deja. Alături e și singurul prieten de joacă al lui Christos: câinele școlii.

„Ce-mi lipsește cel mai tare? Prieteni cu care să mă joc, desigur. Colegi care să fi mers cu mine la școală și cu care aș fi putut să joc baschet”, mărturisește Christos Kamposos.

Ziua începe cu intonarea imnului

Ziua începe afară, cu ridicarea drapelului și intonarea imnului Greciei. Chiar dacă sunt doar ei doi, urmează regulile valabile în oricare altă școală elementară din Grecia.

Un singur elev, un singur profesor și o singură sală de clasă. Aici Maria Tsialera predă fiecare materie, fie că este vorba de geografie, muzică sau matematică. I-ar plăcea să aibă mai mulți elevi, dar deocamdată nicio altă familie cu copii n-a fost convinsă să se mute pe insulă.

„Și mie mi-ar plăcea să am niște colegi de catedră, dar asta e situația. Din fericire, am putut întotdeauna să-i ofer lui Christos o varietate de activități. Am vizitat alte școli și am mers la filme și teatre de pe alte insule”, spune profesoara Maria Tsialera.

În pauze, însă, Christos tot singur e. De vara viitoare va merge la o altă școală și, dacă nu vor apărea elevi noi, cea de pe insula Arki va trebui să se închidă.

Localnicii trăiesc din pescuit și agricultură

Nu-s prea multe locuri de muncă aici. Puținii locuitori trăiesc din pescuit și agricultură, așa cum o fac și părinții lui Christos care nu vor să vorbească în fața camerei. Și mai sunt câțiva care trăiesc din turism – precum angajații celor două taverne de pe insulă. Localnicii nu mai cred de multă vreme că școala poate rămâne deschisă.

„În copilăria mea, erau aproape 20 de elevi. Nu erau mai multe familii, dar fiecare familie avea șase sau șapte copii. Am mers împreună la școală, de la clasa întâi până într-a șasea”, spune Evdokia Melianou.

„Este simplu să te muți de aici pe o insulă mai mare. Dar să lași un oraș sau o insulă mai mare pentru acest loc e aproape imposibil”, recunoaște Ekaterini Desila.

Profesoara încearcă să-și salveze școala

Și totuși, Maria Tsialera speră să-și salveze școala de la închidere. În fiecare seară se așează la computer și încearcă să găsească familii care ar fi dispuse să se stabilească pe această frumoasă insulă. Scopul ei este de a convinge companiile să achite cheltuielile de relocare a angajaților.

„Am găsit o familie de greci în Wuppertal, Germania. Au fost deja aici și au văzut toată insula. Acum sunt în permanență la telefon, scriu e-mailuri și încerc – cu ajutorul unui post de televiziune – să contactez una dintre marile companii din țară și să o conving să plătească pentru mutarea familiei și să le ofere membrilor locuri de muncă”, explică profesoara Maria Tsialera.

Până atunci, aceasta va rămâne cea mai mică școală din Grecia – iar Christos singurul elev. Dar chiar și el și-a făcut un plan pentru a-și ajuta școala în viitor.

„Vreau să merg la liceu și apoi să devin profesor. Și apoi vreau să mă întorc aici și să predau – asta dacă vor mai fi copii…”, spune Christos.

Cum între timp n-a mai apărut niciun alt elev, Christos pleacă singur acasă – ca în fiecare după-amiază.

Povestește că, uneori, printre turiștii care ajung pe insulă sunt și băieți sau fete de vârsta lui. Îi învață să pescuiască ori le arată caii familiei sale. De altfel, imediat ce se întoarce de la școală Christos merge să vadă caii.

Fără copii precum Christos și mica sa școală, insula nu are viitor. De aceea, Arki va continua să lupte pentru fiecare elev.

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus