Editorial

Șefa statului, către diplomați: Schemele prin care unii fac bani trebuie să dispară

Schemele prin care unii angajați ai serviciului diplomatic fac bani trebuie să dispară”. Acesta a fost unul dintre mesajele adresate de către președinta Maia Sandului corpului diplomatic al Republicii Moldova, în cadrul unei întrevederi pe 15 ianuarie, transmite tv8.md

Am un mesaj către acei puțini care sunt implicați, incitați acum. Ilegalitățile vor fi sancționate dur”, a conchis Maia Sandu. Președinta a spus că întrevederea pe care o are cu diplomații este o bună posibilitatea de a trece în revistă starea serviciului și de a face cunoștință, astfel ca în următorii patru ani să fie promovate interesele cetățenilor.

„Știți bine că politica externe pornește de la situația internă din țară. De mai mulți ani ați fost nevoiți să prezentați o țară despre care se vorbea de rău. Este foarte greu să-ți promovezi țara în aceste condiții. Dumneavoastră aflându-vă în discuții cu partenerii externi vedeți reacțiile lor de dezaprobare a deciziilor luate de fostele autorități în decembrie 2020.

Aceste încercări de a da foc la țară se apropie de izolarea internațională, în care au încercat să ducă țara foștii decidenți politici. Aceste pagini negre din țara noastră au atras după sine consecințe nefaste pentru țara noastră. Voi încerca să aduc respectarea R. Moldova pe plan internațional. Avem două obiective importante. Lupta împotriva corupției și consolidarea instituțiilor statului” a declarat Maia Sandu.

Președinta a spus că doar cu instituții funcțional putem avea o politică internațională care poate aduce beneficii țării noastre.

Trebuie să avem o sincronizare între politica internă și politica externă”, a conchis președinta.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus