Social

VIDEO // Poliția a anihilat o grupare infracțională specializată în șantaj. Trei persoane reținute

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 35 ani din Ocnița, Găgăuzia și Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de șantaj. Aceștia ar fi șantajat un bărbat de 39 de ani din Hîncești sub pretextul unei datorii inventate și estorcau de la acesta mii de euro.

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, Direcției generale urmărire penală a IGP, în conlucrare cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au documentat timp de o lună acţiunile infracționale  ale suspecților.

În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, din luna octombrie, suspecții, având scopul săvârșirii acțiunilor cu caracter patrimonial, sub pretextul unei datorii financiare inventate, însoțite de violență fizică, cu aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului și amenințând-ul  cu distrugerea bunurilor personale prin incendiere, cereau de la victimă să le fie transmiși bani în suma de 6000 de euro.

Pentru a-și atinge scopul,  bănuiții,  sportivi de performanță, veneau acasă la victimă la diferite ore și  prin amenințări cu moartea și răfuială fizică pretindeau mijloacele financiare.

La data de 30 noiembrie, ofițerii de investigație, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” au descins cu percheziții la domiciliile figuranților în Chișinău, de unde au ridicat arme, mijloace financiare, acte ce confirmă implicarea bănuiților în estorcări de bani, precum și alte date și informații relevante cazului.

Doi dintre bănuiți anterior au fost în vizorul organelor de aplicare a legii pentru comiterea infracțiunilor de punere în circulației a drogurilor, escrocherii, precum și vătămarea intenționată a integrității corporale.

Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus