Politic

VIDEO // PUN a sesizat Curtea Constituțională asupra Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite

Partidul Unității Naționale a sesizat Curtea Constituțională asupra Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, adoptată la 16 decembrie, de deputații Partidului Socialiștilor și ai Platformei Pentru Moldova, în care intră și deputații Partidului Șor.

„Este un lucru frumos atunci când elevii își întrec profesorii, dar nu și în politica moldovenească, unde Igor Dodon și Ilan Șor au reușit să-l depășească pe mentorul lor, Vlad Plahotniuc. Dacă în perioada lui Plahotniuc, cei doi vasali ai săi, Igor Dodon și Șor se temeau de coordonator ca dracu de tămâie, astăzi, cei doi ucenici, coordonați de același mentor pur și simplu desființează statul”,

se arată în comunicatul emis de PUN.

În același timp, PUN declară că adoptarea unor legi care favorizează politica expansionistă a Federației Ruse, adoptarea unor legi care au ca scop federalizarea Republicii Moldova dar și adoptarea unor legi care aruncă în aer relațiile economice și politice ale Republicii Moldova, arată că Igor Dodon a ales pentru propria supraviețuire și menținerea intereselor ruse să distrugă statul.

„Folosirea parlamentului și a procedurilor legislative doar ca formă pentru a-și justifica abuzurile arată că PSRM-ul și Partidul Șor nu sunt decât niște unelte ale lui Dodon și Șor. Scopul acestor acțiuni este unul simplu și pervers: Igor Dodon și PSRM speră să complice atât de mult situația dreptei proeuropene și a președintei Maia Sandu, încât să arate populației incapacitatea noastră de a guverna, un argument forte în cazul alegerilor anticipate pe care Dodon și Șor speră să le câștige. Alianța PSRM-ȘOR este decisă să păstreze chiar cu prețul falimentării Republicii Moldova puterea ce le asigură accesul la banii publici și la afacerile oneroase din Republica Moldova.”

Totodată, Partidul Unității Naționale condamnă deciziile nedemocratice și netransparente adoptate la 16 decembrie 2020 de coaliția parlamentară formată din PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, care include Partidul Șor și declară că fără respectarea normelor parlamentare în vigoare, fără o consultare publică adecvată, fără a ține cont de principiile statului de drept, constituie un asalt fără precedenta asupra democrației din R. Moldova, acutizează la maxim confruntarea din societate și adâncește iremediabil izolarea internațională a statului.

„Partidul Unității Naționale condamnă adoptarea într-o manieră banditească a legii bugetului de stat, modificarea și completarea Codului serviciilor media audiovizuale, precum și abrogarea „legii miliardului”. Fideli angajamentelor asumate față de cetățenii R. Moldova și în vederea apărării valorilor democratice și naționale, am considerat imperios necesar depunerea astăzi a unei sesizări la Curtea Constituțională asupra Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova, adoptată la 16 decembrie 2020, „pe întuneric”, de majoritatea parlamentară Dodon-Șor”,

se arată la final de comunicat.

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus