Editorial

VIDEO // Unii conducători auto cunosc drepturile, dar obligațiile nu

Polițiștii INSP, zilnic se confruntă în activitatea de serviciu cu agresivitate, impertinență și aroganță din partea unor cetățeni. Cel mai recent caz a avut loc ieri, aproximativ la ora 18:30, localitatea Măgdăcești. O șoferiță de 53 de ani a fost înregistrată cu radarul depășind limita de viteză. Aceasta a fost stopată pentru documentare.

Chiar dacă a fost rugată să aștepte în automobilul personal până la finisarea documentării, femeia a ales să-și prezinte emoțiile și drepturile.

A fost somată de nenumărate ori să prezinte actele pentru ai fi întocmit procesul – verbal, ca într-un final, inspectorii de patrulare să stabilească că șoferița deține permis de conducere categoria „F” (permis eliberat pentru conducătorii de troleibuze).

Aceasta a fost documentată pentru „conducerea vehiculului cu permis de conducere de o categorie necorespunzătoare” și „depășirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 20 la 40 km/oră”.

Menționăm, Poliția nu tolerează manifestările de comportament agresiv și limbaj licențios, iar frustrările cetățenilor nu servesc drept temei de a trece peste lege și obligativitatea acesteia. Contăm însă pe comunicare eficientă și bună colaborare, întru favoarea fiecăruia dintre noi

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus