Social

VIDEO // Vânzători și consumatori de droguri, reținuți în flagrant

Doi bărbați de 32 și 41 de ani, originari din raionul Cahul, au fost reținuți în flagrant în timp ce vindeau droguri la consumatori. Cumpărătorii   s-au dovedit a fi  doi militari ai Armatei Naționale. 

Suspecții au fost documentați de ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului Național de Investigații al IGP sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, pe parcursul a două luni, perioadă în care au fost efectuate achiziții de control și acumulat probatoriul necesar pentru înaintarea învinuirii în baza art. 217/1 „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari”.

De asemenea, polițiștii au stabilit că suspecții  cultivau plante de cânepă, apoi vindeau mugurii de canabis și a marijuanei.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile și automobilele suspecților, polițiștii au  depistat peste 2 kg de marijuană, bani proveniți din realizarea drogurilor, cântare la scara mică, precum și dispozitive destinate consumului de droguri.

Drogurile erau vândute de la 150 până la 200 lei per gram. Astfel, dacă membrii grupării infracționale  își realizau scopul infracțional, urmau să obțină un venit de aproximativ 400 000  de lei din vânzarea întregii cantități de droguri aflate în posesie.

Menționăm că, militarii sunt cercetați penal pentru păstrare de droguri, la aceștia au fost depistate câteva zeci de grame de droguri.

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția,  cei doi bărbați, suspectați de comercializarea drogurilor riscă  închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus