Externe

27 iunie – Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii (ONU)

Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii este marcată de ONU, anual, la data de 27 iunie, conform Rezoluţiei 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie 2017.

Pentru ediţia din 2024, ONU ne propune o perspectivă de ansamblu, conectând Ziua IMM-urilor cu ţintele propuse în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. „Au mai rămas şase ani până în 2030, termenul limită pentru atingerea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă, însă progresele realizate până acum lasă de dorit. Numeroase ţări se confruntă cu multiple provocări, unice sau interconectate, printre care preţuri crescute, dificultăţi financiare, obstacole în calea accesului la resurse, probleme climatice şi conflicte. Rezultatul este scăderea nivelului de trai şi, în cazuri extreme, chiar foamete. Ziua IMM-urilor din 2024 oferă oportunitatea de a discuta şi schimba idei despre modurile în care marii acţionari, factorii de decizie din administraţie, companiile şi instituţiile financiare pot susţine întreprinderile mici şi mijlocii, astfel încât Agenda 2030 să fie promovată, cu accent pe eradicarea sărăciei şi asigurarea unui trai decent”, se arată la un.org.

Potrivit datelor citate de ONU, IMM-urile reprezintă 90% din totalitatea afacerilor private, absorb peste 70% din forţa de muncă şi contribuie cu 50% la Produsul Intern Brut, fiind o componentă economică esenţială pentru majoritatea societăţilor.

Cu prilejul ediţiei din 2023, ONU a adus în prim-plan întreprinderile mici, medii şi mijlocii deţinute şi operate de femei şi tineri. Sub deviza „Însufleţind IMM-urile din lume prin susţinerea antreprenorilor femei şi tineri”, ONU a atras atenţia asupra a două stări de fapt. Pe de o parte, numărul femeilor şi al tinerilor care se implică în activităţile de antreprenoriat este în creştere, o tendinţă deosebit de pozitivă şi binevenită pe plan global. Pe de altă parte, însă, mentalităţi învechite continuă să influenţeze atitudini, practici economice şi chiar legi ce constituie obstacole nedrepte şi nejustificate în calea iniţiativelor economice avute de femei şi tineri.

Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii este o iniţiativă prin care ONU a dorit să sublinieze importanţa avută de întreprinderile micro, mici şi mijlocii pentru întreaga societate. De aceea, este esenţial ca guvernele să ia măsuri pentru supravieţuirea afacerilor mici, facilitându-le accesul la finanţare, informaţie şi pieţe, conform un.org.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus