Externe

Cel puţin opt morţi, inclusiv doi copii, şi 18 răniţi în sudul Ucrainei, în atacuri ruseşti nocturne cu 36 de rachete şi drone. Pagube în Belgorod, 25 de proiectile interceptate

Cel puţin opt persoane au fost ucise, inclusiv doi copii, iar alte 18 au fost rănite în atacuri ruse, în noaptea de joi spre vineri, în regiunea Dnipropetrovsk, în sudul Ucrainei, anunţă ministrul ucrainean de Interne Igor Klîmenko, relatează AFP. citat de news.ro

În districtul Sînelnîkove, ”peste zece case au fost avariate”, iar ”şase persoane au fost ucise, inclusiv copii în vârstă de şase şi opt ani”, anunţă pe Telegram Igor Klîmenko.

În oraşul Dnipro, capitala regiunii, două persoane au fost ucise, iar alte 16 au fost rănite, anunţă el.

”Un imobil de cinci etaje este în flăcări la Dnipro. El este parţial distrus. Ar putea să fie oameni sub dărâmături”, anunţă pe Telegrm gubvernatorul regiunii, Serghii Lîsak.

Rusia a tras 36 de rachete şi drone în Ucraina în noaptea de joi spre vineri, anunţă armata ucraineană.

GARĂ FEROVIARĂ AVARIATĂ

În districtul Sînelnîkivski, la sud-est de Dnipro, o femeie a fost ucisă, iar alte două persoane, inclusiv o adolescentă în vârstă de 14 ani, au fost rănite, anunţă pe Telegram Mîkola Lukaşuk, fără să ofere detalii.

La Krivoi Rog, la vest de Dnipro, trei persoane – doi bărbaţi şi o femeie – au fost rănite într-un atac vizând o infrastructură din oraş, a anunţat pe Telegram şeful Administraţiei Militare locale, Oleksandr Vilkul.

”Operaţiuni de salvare sunt în curs în Dnipro după atacul rus”, anunţă pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Image

El îndeamnă comunitatea internaţională să acţioneze.

”Mai multe etaje ale unui imobil rezidenţiale obişnuit au fost distruse, iar gara feroviară a fost avariată”, precizează Volodimir Zelenski.

În Rusia, guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, anunţă că 25 de proiectile au fost doborâte în timp ce se îndreptau către oraşul situat în apropiere de frontiera ucraineană.

Niciun rănit nu a fost semnalat, anunţă pe Telegram Viaceslav Gladkov însă multe clădiri au fost avariate, au avut loc incendii şi au fost sparte geamuri.Guerre en Ukraine: au moins huit morts, dont deux enfants, dans des frappes russes nocturnes.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus