Actual

Evoluția situației pandemice în municipiul Chișinău prin infecția COVID-19

Primăria municipiului Chișinău informează că în prezent în capitală se atestă o stabilizare epidemiologică prin infecția COVID-19, inclusiv prin descreșterea numărului de infectări. În context, e de menționat că în preajma centrelor medicilor de familie din oraș nu vor mai fi amplasate corturi pentru testare la coronavirus, (odată cu diminuarea solicitărilor în acest scop).  

Luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, Primarul general, Ion Ceban a menționat că provocarea majoră pentru acest val de infectări a fost aglomerarea instituțiilor municipale spitalicești pentru copii. Astfel, autoritățile publice locale s-au mobilizat și au activat suplimentar 150 de paturi, ceea ce reprezintă practic capacitatea a încă un spital, a precizat edilul.  Ion Ceban a ținut să mulțumească pe această cale tuturor cadrelor medicale pentru implicare și dedicație, reușind să facă față provocării și să vegheze sănătatea copiilor. În perioada de referință nu a fost înregistrat niciun caz de deces la copii.

Cât priveşte cazurile de COVID la pacienţii adulţi, pe acest segment nu au fost dificultăți din cauza locurilor în spitale. Cu toate acestea, este o presiune mare pe secțiile de Terapie Intensivă, cauzată de cazurile critice la adulți.

Totodată, în contextul revenirii elevilor în clase cu prezență fizică, a fost elaborat şi aprobat Ordinul comun al Direcţiei educaţie tineret şi sport şi Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, referitor la normele antiepidemice şi măsurile de siguranţă în şcoli.

În prezent, în municipiul Chișinău se află la tratament la domiciliu cu forme ușoare ale infecției cca 11500 de pacienți. Totodată, rata de vaccinare în municipiu este de 46%, în comparație cu 31% la nivel național.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus