Social

FLASH // Ex-deputat în legislativul de la Tiraspol, a fost inclus de SUA pe lista traficanților de droguri și teroriști

Ex-deputat în legislativul de la Tiraspol, Dmitrii Soin, a fost inclus de către Departamentul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii în lista internațională a traficanților de droguri și a teroriștilor.

Potrivit declarației oficialea al Departamentului, Soin este implicat în obținerea vizelor de studenți rusești din Coreea de Nord, care au avut legătură cu construcția de arme de distrugere în mase.

Menționăm că în 2017, a fost dat în căutare de Interpol tiraspoleanul Dmitrii Soin, în vârstă de 52 de ani. Acesta a fost anunțat în căutare de Procuratura RM în 2004, fiind învinuit de mai multe omoruri, Soin declarând că dosarele i-ar fi fabricate.

În 2013, presa a scris că acesta a fugit din Transnistria, fiind filat de serviciile speciale din regiune. În stânga Nistrului, Soin  făcea activ politică, fondând și un partid de opoziție.

În 2014, Soin a fost arestat în Kiev, iar peste 100 de zile a fugit în Rusia. Acesta declara într-un interviu oferit în 2014 pentru Infotag că este căutat de autoritățile din Moldova pentru că ar deține materiale compromițătoare despre unii politicieni de la Chișinău, pe care alții ar dori să le folosească după alegeri. Soin l-a învinuit și pe procurorul Pântea că i-a fabricat un dosar pentru crime din perioada stalinistă: spionaj și trădare de patrie, întrucât în momentul reținerii sale de către autoritățile din Kiev, termenul de prescripție pe un alt dosar ar fi expirat deja.

Tiraspoleanul a mai povestit în interviu că, dacă nu ar fi fugit în Rusia, el ar fi fost schimbat pe zece luptători din Donbass și patru voluntari. El a declarat deschis că se află la Moscova la rude, dar totuși rămâne în lista infractorilor căutați de Interpol. Soin continuă să apară cu diverse interviuri în presa rusă.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus