Pe 24 noiembrie la Comrat a avut loc un miting neguvernamental. Participanții au declarat că ei sunt „stăpâni aici” și le-au interzis miniștrilor să viziteze UTA Găgăuzia”. De asemenea, în cadrul acțiunii a fost readusă ideea „recreării Republicii Găgăuze”, transmite corespondentul IPN din Comrat.
Motivul acțiunii a fost percheziționarea adjunctului bașcanului, Ilia Uzun, precum și reținerea consilierului bașcanului, Mihail Vlah. Aceste acțiuni au fost prezentate în cadrul mitingului ca „o luptă împotriva opoziției” și ca „represiuni” în adresa găgăuzilor.
Mitingul, la care oamenii au fost aduși cu autobuzul, a fost organizat de însuși Mihail Vlah. S-au adunat câteva sute de oameni, iar în timpul evenimentului au răsunat declarații separatiste.
„Nu trebuia de refuzat de Republică (Găgăuză). Voi cere astăzi, împreună cu voi, să ne adresăm bașcanului, să ne adresăm Adunării Populare, congresului deputaților de toate nivelurile să revină la această chestiune”, a declarat activistul din Congaz, Ivan Bessarab, un apropiat al echipei Evgheniei Guțul.
Participanții la manifestare au amintit faptul că la „referendumul” din 2014 (Chișinău nu l-a recunoscut), găgăuzii au votat în favoarea vectorului estic de dezvoltare a Republicii Moldova
„Poporul găgăuz a confirmat din nou rezultatele acelui vot din anul 2014 și s-a pronunțat 95% împotriva absorbției de către UE a Moldovei noastre dragi”, a declarat Mihail Vlah.
Totodată, potrivit lui Vlah, 97% din votanții de la alegerile din toamnă s-au pronunțat împotriva actualei guvernări, care în opinia sa, umilește poporul găgăuz. Găgăuzii, spune Vlah, de asemenea, s-au pronunțat împotriva „ruperii relațiilor de Rusia”.
Ilia Uzun a comentat perchezițiile care l-au vizat recent. Acesta spune că este persecutat pentru criticile la adresa puterii.
„Eu muncesc onest, în conformitate cu legea, însă, pe parcursul întregii vieți, fiecare guvernare de la Chișinău încearcă să mă supună. De ce? Pentru că lor nu le place când le spun oamenilor adevărul”, susține Uzun.
Organizatorii au declarat că nici un ministru de la Chișinău nu trebuie să vină în UTA. Într-o rezoluție adoptat la miting s-a cerut convocarea unei ședințe speciale a Adunării Populare a Găgăuziei, la care „să fie condamnate acțiunile autorităților Moldovei”.
În dimineața zilei de 8 noiembrie, Mihai Vlah a publicat în Facebook un mesaj în care spune că Maia Sandu și Igor Dodon „trebuie omorâți” («нужно убивать»). Poliția l-a reținut pentru 72 de ore. Vlah susține că în postarea s-a admis o greșeală de tipar și că el a vrut să scrie „eliminați” («убирать».).
Pe 21 noiembrie au avut loc percheziții acasă la Ilia Uzun, dar și în lanțul de stații PECO, pe care le deține soția lui. Organele de drept au ridicat produse petroliere și bani, proveniența cărora nu a putut fi explicată de către administratorul companiei. La unele benzinării, potrivit datelor organelor de drept, carburanții erau comercializați în lipsa licenței.
Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!