Politic

Maia Sandu: „Ocrotirea și extinderea pădurilor trebuie să devină misiunea noastră comună”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută semnarea Declarației liderilor lumii privind pădurile și utilizarea terenurilor. Republica Moldova s-a alăturat astăzi acestei declarații, care exprimă intenția de a opri defrișarea până în anul 2030.

Șefa statului reiterează că pentru Republica Moldova reîmpădurirea este o prioritate națională, iar de realizarea ei depinde calitatea vieții oamenilor în țara noastră.

„Ocrotirea și extinderea pădurilor trebuie să devină misiunea noastră comună. Tăierile necontrolate trebuie oprite. Avem nevoie de politici de mediu curajoase și bine gândite, cu intervenții în economie, producție și consum, inclusiv un Program național ambițios de restabilire a pădurilor. În Moldova, ca și în orice alt loc de pe planetă, oamenii merită să trăiască într-un mediu curat și sănătos, multe generații înainte”, menționează șefa statului.

Declarația liderilor lumii privind pădurile și utilizarea terenurilor, semnată de peste o sută de țări participante la Conferința de la Glasgow privind schimbările climatice, prevede sporirea cooperării internaționale în domeniul dezvoltării durabile, stimularea practicilor durabile în agricultură, precum și creșterea finanțărilor pentru conservarea și restaurarea pădurilor.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus