Externe

Ministerul britanic al Apărării: Performanța forțelor aeriene rusești a fost una slabă. Cauza: Echipajele au fost insuficient instruite

În analiza frontului de luni dimineață, Ministerul britanic al Apărării transmite că operațiunile terestre și aeriene tactice ale Rusiei au rămas concentrate pe sectorul central din Donbas în weekend.

Londra spune că, de la debutul războiului (24 februarie) și până în prezent, performanța forțelor aeriene rusești a fost una slabă, ceea ce explică și lipsa unui succes al campaniei militare a Rusiei în Ucraina.

Rusia nu poate câștiga deplină superioritate aeriană și a operat fără să își asume riscuri, pătrunzând rareori adânc în spatele liniilor ucrainene. Acest fapt a avut ecou asupra trupelor sale terestre, notează britanicii. 

De ani de zile, mare parte din antrenamentul forțelor aeriene din Rusia a fost conceput pentru a impresiona oficialii înalți, mai degrabă decât pentru a dezvolta inițiativa dinamică în rândul echipajelor aeriene, potrivit raportului realizat de Ministerul britanic al Apărării.

În timp ce Rusia are o listă impresionantă de avioane de luptă relativ moderne și capabile, forțele aeriene nu au reușit să dezvolte o cultură instituțională și competențe necesare personalului său pentru a satisface aspirația Rusiei de a dispune de un plan de acțiune similar cu al Vestului.

Acest lucru a dus la un efort mai mare decât era planificat în rândul trupelor terestre, care devin epuizate. Totodată, s-a exercitat o presiune mai mare și pe disponibilitatea de a efectua atacuri cu rachetele de croazieră, ale căror stocuri încep probabil să scadă, mai observă Ministerul britanic al Apărării. 

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus