Externe

O bombă artizanală a explodat în toaleta unui cinematograf din Lyon, o a doua bombă a fost găsită în sală

Explozia unei bombe artizanale în toaleta unui cinematograf din Lyon a provocat panică marţi după-amiază, deşi dispozitivul exploziv, fabricat dintr-o sticlă de plastic, acid clorhidric şi aluminiu, nu a provocat victime şi nici pagube materiale, însă o a doua bombă a fost descoperită apoi în sala de cinema, relatează AFP.

Serviciile specializate în riscuri chimice, nucleare şi biologice s-au deplasat rapid la faţa locului, însoţite de poliţie, pentru a evacua cinematograful UGC Confluence şi atunci au găsit o altă sticlă, mai mare, într-o sală în care se aflau 17 persoane şi în care era proiectat filmul „Bad Boys: Ride or Die”.

Cinci tineri, patru minori şi un adult, au fost reţinuţi la faţa locului. Doi dintre ei sunt încă interogaţi pentru a afla de ce au venit la cinematograf cu cele două dispozitive explozive.

Potrivit primelor informaţii, motivul terorist a fost exclus de anchetatori, dar investigaţiile sunt încă în curs.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus