Actual

Permis cu indici de falsificare, depistat asupra unei străine

În punctul de trecere al frontierei Tudora, pe direcția ieșire din Republica Moldova la volanul mijlocului de transport personal s-a prezentat o cetățeancă a Federației Ruse în vârstă de 28 de ani. Incidentul a fost consemnat la data de 2 iulie 2024, transmit funcționarii vamali.

Potrivit polițiștilor de frontieră, în timpul procedurilor de control, polițiștii de frontieră au depistat printre actele prezentate permisul de conducere, care ar fi fost eliberat de autoritățile din F. Rusă. Ca urmare a cercetărilor adiționale a fost stabilit că actul conține indici de falsificare.
Posesoarea actului a declarat că a studiat la școala auto din Moscova, la finele studiilor o persoană necunoscută a propus ajutorul său pentru a primi mai rapid permisul de conducere, contra sumei de 3000 de ruble. Posesoarea actului a urmat propunerea străinului. Astfel devenind proprietara actului falsificat. 

În continuare, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est cercetează cazul sub toate aspectele legale în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. Străina a ieșit din R. Moldova în calitate de pasager.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus