Politic

PSDE îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să susțină PSD România la alegerile prezidențiale și parlamentare

Partidul Social Democrat European (PSDE) face apel către cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenie română să participe activ la alegerile prezidențiale și parlamentare din România, subliniind importanța acestor scrutinuri pentru viitorul relațiilor bilaterale și al parcursului european al Moldovei.

„România este principalul nostru partener economic, avocatul nostru în parcursul european și un prieten de nădejde. De aceea, îndemnăm toți cetățenii R. Moldova cu cetățenie română să se mobilizeze și să participe masiv la vot. Este o responsabilitate civică și o oportunitate de a influența pozitiv viitorul comun”, a declarat președintele PSDE, Ion Sula.

Președintele PSDE a încurajat moldovenii să susțină candidatura prim-ministrului Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale, subliniind că acesta a dovedit, de-a lungul timpului, o grijă aparte pentru cetățenii Republicii Moldova și a sprijinit dezvoltarea relațiilor bilaterale. În același timp, PSDE îndeamnă alegătorii să voteze candidații PSD România la alegerile parlamentare, evidențiind rezultatele concrete obținute de aceștia în sprijinul moldovenilor.

„Vă chemăm să susțineți candidatul PSD România, actualul prim-ministru Marcel Ciolacu, pentru funcția de Președinte, și să votați candidații PSD România la alegerile parlamentare. Este momentul să demonstrăm unitate și să ne mobilizăm la secțiile de votare”, a adăugat liderul PSDE.

Secretarul general al PSDE, Cazacu Iurie, a explicat detaliile organizatorice ale procesului electoral. În Republica Moldova vor fi deschise 59 de secții de votare, cu șapte mai multe decât la alegerile europarlamentare. Alegătorii moldoveni cu cetățenie română pot vota la alegerile prezidențiale pe 22, 23 și 24 noiembrie, iar la cele parlamentare pe 30 noiembrie și 1 decembrie.

PSDE îndeamnă toți cetățenii eligibili să profite de această ocazie și să participe în număr cât mai mare, subliniind că un vot responsabil poate influența decisiv viitorul comun al ambelor state.

Amintim că Iurie Ciocan, președintele Organizației Teritoriale Chișinău a PSD România, este candidat în Circumscripția 43, iar moldovenii pot vota pentru el la cele 59 de secții de votare care vor fi deschise pe teritoriul Republicii Moldova, precum și la secțiile de votare din străinătate.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus