Externe

Rusia acuză că două avioane ar fi deviat de la traseul lor pentru a evita o aeronavă a NATO

Agenţia federală rusă pentru transportul aerian susține că un avion comercial din Rusia și unul privat care zbura pe ruta Skopje-Soci ar fi fost nevoite să-şi schimbe traiectoria pentru a evita o aeronavă a NATO care ar fi traversat culoarul lor de zbor, conform AFP, citat de Agerpres.

Agenția de presă rusă Interfax transmite că Agenţia federală rusă pentru transportul aerian a declarat, sâmbătă seara, că un avion NATO ar fi „coborât rapid”, traversând ruta prevăzută a aeronavei Airbus care aparține companiei Aeroflot ce zbura de la Tel Aviv la Moscova, cu 142 de persoane la bord.

Agenția susține că direcţia şi altitudinea zborului comercial ar fi fost imediat modificate, adăugând că echipajul avionului NATO nu ar fi răspuns la mesajele controlorilor aerieni.

Interfax a mai scris că avionul Aeroflot ar fi plonjat 500 de metri pentru a păstra distanţa de aparatul de recunoaştere, pe care piloţii l-ar fi observat din cockpit.

Agenţia pentru transport aerian mai spune că și un avion privat care zbura către Skopje de la Soci şi-ar fi modificat traiectoria din cauza avionului.

Aceasta a denunțat totodată o presupusă „activitate intensificată a avioanelor NATO în apropierea graniţelor Rusiei”, care „creează un risc de incidente periculoase implicând aeronave civile”, şi notează că intenţionează să „protesteze” pe cale diplomatică.

Autoritățile din Rusia nu au precizat ţara de unde provenea avionul respectiv despre care susțin că era al NATO. Potrivit presei din Rusia, autorităţile ar fi trimis vineri avioane de vânătoare în regiunea Mării Negre pentru a escorta două avioane de recunoaştere care ar fi fost ale SUA.

Afirmațiile vin în contextul tensiunilor crescute dintre Rusia şi state occidentale care acuză Moscova că a mobilizat forţe la frontierele Ucrainei în vederea unei invazii.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus