Șapte persoane, inclusiv un fost director adjunct al Agenții Rezerve Materiale a MAI, au ajuns pe banca acuzaților pentru prejudicierea statului cu cca 4 milioane de lei
Șapte persoane, inclusiv patru funcționari publici, unul dintre ei fiind director adjunct al Agenții Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne (ARM) și trei reprezentanți ai unei companii, au ajuns pe banca acuzaților într-un dosar de escrocherie investigat de CNA și Procuratura Anticorupție. Acestea sunt învinuite de prejudicierea statului cu cca 4 milioane de lei.
Potrivit materialelor, în anul 2023, Agenția Rezerve Materiale a organizat o licitație pentru achiziționarea unui tip de material metalic în valoare de aproximativ 3,2 milioane de lei. La licitație au participat mai multe companii, iar inițial, o companie a fost desemnată câștigătoare. O altă companie participantă a contestat această decizie, susținând că oferta câștigătoarei nu îndeplinea cerințele tehnice. Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a acceptat această plângere și a anulat decizia inițială, permițând contestatarului să câștige licitația.
În perioada 14-19 septembrie 2023, cei patru funcționari publici din cadrul Agenției Rezerve Materiale, de comun acord cu cei trei reprezentanți ai companiei câștigătoare, au mers la depozitul acesteia pentru a verifica materialele. Fără a se asigura că agentul economic avea în stoc materialele necesare conform specificațiilor tehnice pentru tabla profilată, aceștia au efectuat doar o inspecție formală a spațiului de depozitare. Cu toate acestea, au desemnat oficial acea companie ca furnizor pentru achiziția materialului, deși știau cu certitudine că agentul economic menționat nu deține în stoc marfa conform specificațiilor tehnice stabilite.
Pe 2 octombrie 2023, directorul Agenției Rezerve Materiale, fiind indus în eroare de cei patru subalterni, a semnat un contract cu compania câștigătoare pentru achiziționarea a 25.000 m2 de material, în valoare de 3.712.500 lei. Materialele livrate, însă, nu respectau cerințele tehnice stabilite în contract, cum ar fi grosimea sau cantitatea de zinc.
La 29 noiembrie 2023, inculpații au semnat un document care atesta primirea materialelor, deși acestea nu respectau specificațiile tehnice. Acest lucru a permis companiei furnizoare să încaseze suma contractului, cauzând astfel un prejudiciu statului în valoare de 3.712.500 lei.
Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsă sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani, cu amendă în mărime de la 750 000 la 1 000 000 lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Totodată, în vederea garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute de către învinuiți.
Agenția Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne, a fost recunoscută în calitate de parte vătămată, fiind înaintată o acțiune civilă cu suportul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA.
Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!