Actual

Scumpirea gazului // Expert: Așa, Moldova sprijină regimul de la Tiraspol

Expertul economic Veaceslav Ioniță a criticat intenția autorităților de majorare a tarifelor la gaze, anunțată în cadrul unei ședințe, pe care o consideră ilegală. În cadrul unui video postat pe rețelele sociale, Ioniță a subliniat că, în cazul în care acest tarif va fi aprobat, fiecare cetățean va trebui să plătească cu aproximativ patru lei mai mult pentru gaz, iar în total, costurile suplimentare pentru consumul de gaze în această iarnă ar putea ajunge la două miliarde de lei, transmite Știri.md.

„Aceasta este o măsură care va afecta direct populația. Dacă tariful va fi aprobat, vom plăti cu toții pentru o decizie care nu a fost luată în mod transparent și legal. În plus, există o mare întrebare legată de grabă. De ce această decizie trebuie luată în regim de urgență?”, se întreabă Ioniță, menționând că majorarea tarifului ar putea fi legată de negocierile pentru livrările de gaz către regiunea transnistreană.

Expertul a sugerat că autoritățile de la Chișinău ar fi fost presate să accepte condițiile impuse de Rusia pentru a sprijini regimul separatist din Transnistria, unde bugetul regiunii depinde de livrările de gaz.

„Gazul livrat regiunii transnistrene este esențial pentru menținerea acestui regim separatist. Moldova negociază pentru ca transnistrenii să aibă energie, iar noi, cetățenii Moldovei, plătim prețul acestei susțineri – două miliarde de lei”, a adăugat expertul.

Veaceslav Ioniță a criticat acest compromis, considerând că majorarea tarifelor ar urma să susțină un regim separatist, în loc să contribuie la dezvoltarea economică și unitatea teritorială a R. Moldova.

Pe 26 noiembrie, Moldovagaz a depus o cerere la ANRE prin care a cerut o majorare a tarifului pentru gaz cu peste patru lei. Întreprinderea solicită un tarif de 17 lei și 46 de bani cu TVA inclus. În prezent, acesta este de 13 lei și 12 bani. Moldovagaz motivează cererea de ajustare a tarifului prin creșterea prețului de achiziție cu șapte la sută. Mai exact, este vorba de un preț mediu de peste 520 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Solicitarea a venit la o zi după ce ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întrevedere cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt-Petersburg, unde au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt.

Astăzi, 27 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat că ședința publică a fost amânată pentru ziua de vineri, 29 noiembrie, ora 10:00.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus