Externe

Şeful serviciilor de informaţii militare ale Israelului a demisionat. Este primul responsabil de rang înalt care demisionează în Israel după şapte luni de război în Fâşia Gaza, asumându-şi eşecul de a preveni atacul Hamas

Şeful serviciilor militare de informaţii israeliene, generalul-maior Aharon Haliva, care anul trecut şi-a asumat responsabilitatea pentru eşecurile ce au permis atacul condus de Hamas asupra Israelului la 7 octombrie, a demisionat, a anunţat luni armata într-un comunicat, el fiind primul înalt responsabil israelian care demisionează după aproape şapte luni de război devastator în Fâşia Gaza, relatează Reuters. citat de news.ro

Generalul-maior Aharon Haliva a fost unul dintre mai mulţii comandanţi israelieni de rang înalt care au recunoscut că nu au reuşit să prevadă şi să prevină cel mai devastator atac din istoria Israelului. 

„Divizia de informaţii de sub comanda mea nu s-a ridicat la înălţimea sarcinii care ne-a fost încredinţată. Am purtat cu mine de atunci acea zi neagră”, a declarat el într-o scrisoare de demisie publicată de armată. 

În timpul atacului din 7 octombrie, mii de luptători ai Hamas şi ai altor grupări au spart barierele de securitate de înaltă tehnologie din jurul Fâşiei Gaza, surprinzând forţele israeliene şi făcând ravagii în comunităţile din jurul enclavei. Aproximativ 1.200 de israelieni şi cetăţeni străini au fost ucişi în atac, majoritatea civili, iar aproximativ 250 au fost luaţi în captivitate în Fâşia Gaza, unde 133 sunt încă ostatici. 

Atacul a pătat grav reputaţia armatei şi a serviciilor de informaţii israeliene, considerate anterior ca fiind practic imbatabile.

Şeful forţelor armate, generalul-locotenent Herzi Halevi, şi şeful agenţiei de informaţii interne Shin Bet, Ronen Bar, şi-au asumat responsabilitatea în urma atacului, dar au rămas în funcţie în timp ce războiul din Gaza a continuat. 

În schimb, premierul Benjamin Netanyahu nu şi-a acceptat până acum responsabilitatea, deşi sondajele indică faptul că majoritatea israelienilor îl acuză că nu a făcut suficient pentru a preveni sau a apăra ţara împotriva atacului. 

Haliva este primul general din statul major al IDF care îşi părăseşte postul din cauza eşecurilor care au dus la atacul asupra Israelului şi la războiul din Fâşia Gaza.

 Comunicatul prin care îşi anunţă demisia se intitulează „Responsabilitatea şi încetarea funcţiei”. Referindu-se la atacul Hamas, Haliva a mai spus că „va trăi cu durerea oribilă a războiului în fiecare zi”. 

Timp de mai bine de un an, Hamas şi-a planificat strategic atacul asupra Israelului, făcând planuri de luptă pe baza unor materiale din surse deschise, au declarat în decembrie ofiţerii israelieni de informaţii. Atacul i-a uimit pe israelieni şi a ridicat imediat întrebări cu privire la capacităţile de informaţii şi apărare ale ţării. The Washington Post a relatat anul trecut că, în ciuda unor informaţii apărute în luna august, potrivit cărora un atac era iminent, avertismentele au fost ignorate, iar comunităţile de pe partea israeliană a frontierei nu au fost niciodată avertizate cu privire la o ameninţare. Haliva, care a servit în armată timp de 38 de ani, va părăsi oficial rolul odată ce va fi numit succesorul său, a precizat IDF (armata israeliană).

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus