Socialiștii cer demisia Guvernului și alegeri parlamentare anticipate
După remanierile guvernamentale, Partidul Socialiștilor afirmă că tot cabinetul de miniștri trebuie să-și dea demisia și să fie organizate alegeri parlamentare anticipate, transmite IPN.
PSRM consideră că înlocuirea a trei miniștri este doar o încercare de a simula o schimbare. „Moldova se află în criză profundă, iar de aceasta este responsabilă în totalitate actuala guvernare”, spun reprezentanții Partidului Socialiștilor. Potrivit lor, pentru a depăși situația, e necesară demiterea întregului Guvern actual și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
„Aceste acțiuni contravin așteptărilor cetățenilor, care și-au exprimat clar nemulțumirea față de actualul regim la ultimele alegeri și la referendumul privind integrarea europeană. Guvernarea a reușit să se mențină la putere doar din cauza fraudelor masive de la secțiile de votare din străinătate. Este evident că actuala guvernare se află într-o stare de criză profundă, marcată de tensiuni interne și implicare în scheme de corupție”, se arată în declarația socialiștilor.
PSRM declară că poporul merită o guvernare capabilă să apere interesele țării, dar nu interesele proprii. „Vom lupta pentru dreptate și pentru schimbările necesare pentru viitorul Republicii Moldova”, menționează socialiștii.
Premierul Dorin Recean a anunțat, luni seara, remanieri guvernamentale. Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, urmează să devină ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, funcție din care a demisionat recent Andrei Spînu. În locul lui, la șefia MAIA este desemnată Ludmila Catlabuga, femeie de afaceri. Totodată, din Guvern a plecat Adrian Efros, care și-a prezentat aseară demisia din funcția de ministru al afacerilor interne. El va fi înlocuit de Daniella Misail-Nichitin, în prezent secretară de stat la MAI. Ceremonia de depunere a jurământului de învestire este preconizată pentru astăzi, la ora 10.00.
Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!