Stanislav Pivovarciuc: Mi-ar plăcea ca moldovenii să fie mai buni cu persoanele cu dizabilităţi, să nu fie indiferenţi
A reuşit să treacă peste discriminare şi privirile răutăcioase ale celor din jur, doar pentru a-şi urma visul. Este exemplul demn de urmat a lui Stanislav Pivovarciuc, un tânăr cu dizabilităţi din Chişinău. De peste doi ani tânărul are un loc permanent de muncă, care îi asigură existenţa, dar şi interacţiunea cu cei din jur. În Republica Moldova sunt peste 175 de mii de persoane cu dizabilităţi, dintre care peste 11 mii sunt copii, transmite msmps.gov.md
Îi plac plimbările în parc, călătoriile şi comunicarea cu oamenii. Astfel se descrie Stanislav Pivovarciuc. La vârsta de 17 ani, a fost diagnosticat cu hemiplegia, o formă de paralizie cerebrală care i-a afectat jumătate din corp. Tânărul are şi o dizabilitate de vedere. Atrofia de nerv optic i-a furat vederea ochiului stâng și îi provoacă orbirea celui drept. A finalizat facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative în 2016. Au urmat zeci de interviuri de angajare, iar după doi ani de căutări a reuşit să-şi găsească un loc de muncă. Acum, tânărul activează în calitate de secretar la Centrul Psiho-Pedagogic din capitală.
„Responsabilitatea mea este recepţionarea apelurilor, arhivarea documentelor şi gestionarea corespondenţei. A fost destul de complicat să găsesc acest job. La toate interviurile la care am fost se cerea experienţă de muncă. Eu abia finalizasem studiile”, afirmă Stanislav.
Unii angajatori l-au ocolit din cauza dizabilităţii pe care o are. „Am fost la un interviu la o curăţătorie pentru o funcţie care prevedea preluarea apelurilor şi a comenzilor. Specialista de la resurse umane mi-a spus că nu are încredere în persoanele cu dizabilităţi, pentru că sunt iresponsabile, după ce un fost angajat cu nevoi speciale le-a cauzat probleme. Atunci, am rugat-o să-mi ofere posibilitatea măcar să mă afirm, dar a refuzat categoric”, povesteşte tânărul.
Stanislav spune că astfel de situaţii nu l-au oprit, ba din contra, i-au dat curaj să meargă mai departe. Întotdeauna a mers cu fruntea sus peste obstacole, chiar şi atunci când oamenii se uitau lung sau se amuzau pe seama dificultăţii sale locomotorii. „Deseori sunt împins, bruscat şi insultat pentru că mă mişc greu, mai ales în transportul public, dar încerc să nu acord atenţie. Nu merită”, spune Stanislav.
Dizabilitatea pe care o are l-a învăţat multe pe tânărul de 29 de ani. În primul rând, să nu fie indiferent, iar în al doilea rând, să ajute oamenii care au nevoie de suport, indiferent de situaţie. „Uneori, iarna, din cauza gheţușului pot să alunec şi să cad jos. Dacă nimeni nu se apropie, atunci când sunt jos, le solicit oamenilor ajutorul. Dar, în rest, încerc să mă descurc de unul singur şi doar după ce văd că nu reuşesc, apelez la cei din jur”, punctează tânărul.
Stanislav are şi un vis. „Vreau să-mi întemeiez o familie, vreau să fiu tată. Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai buni cu persoanele cu dizabilităţi, să nu fie indiferenţi, să le ofere ajutor şi să nu mai discrimineze persoanele pe criterii de sănătate. Din păcate, societatea noastră nu este pregătită să accepte oameni care sunt puțin mai diferiţi”, spune Stanislav.
Potrivit Biroul Național de Statistică, în Republica Moldova locuiesc aproximativ 175 de mii de oameni cu dizabilități, dintre care 10.700 sunt copii. Pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în societate, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, cu suportul partenerilor de dezvoltare, a reuşit să inaugureze 28 de locuințe protejate, 15 case comunitare, 24 de echipe mobile, 4 servicii „Respiro” și 8 centre de zi. În ţara noastră activează 47 asistenți familiali, care au în plasament 47 beneficiari și 6058 asistenți personali. Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi în 2010, pentru a elabora şi promova politici în domeniul incluziunii sociale, precum şi pentru a ajusta legislaţia naţională conform standardelor internaţionale.
