VIDEO // CRIMA DE LA PROIMOBIL – un film ținut „la sertar” timp de trei ani de frica lui Dorin Damir
Filmul de investigație „Crima de la Proimobil”, realizat în anii 2020-2021, nu a fost făcut public până în prezent din cauza temerilor lui Vlad Musteață, proprietarul companiei imobiliare, că astfel ar putea pune în pericol viața sa și a familiei sale. Astăzi însă, când procesul contra Proimobil durează ani în șir, iar plângerile pe care Musteață le-a depus împotriva grupării lui Dorin Damir bat pasul pe loc la PCCOCS, Jurnal.md a obținut acordul acestuia de a prezenta în sfârșit acest material. Omul de afaceri nu exclude că finul lui Plahotniuc încă mai are influență asupra unor magistrați și procurori, pe care îi poate șantaja.
În ultimii ani, Vlad Musteață a făcut mai multe declarații publice și a organizat conferințe de presă în care vorbea despre amenințările pe care le primea din partea lui Dorin Damir și a acoliților acestuia, care, pe timpul guvernării Plahotniuc, l-ar fi estorcat de sume impunătoare de bani, în încercarea de a-i prelua afacerea. El însă niciodată nu a povestit în detalii această istorie.
Materialul despre care vorbim conține două episoade și prezintă în exclusivitate întreaga poveste, necunoscută în spațiul public, a atacului săvârșit asupra Proimobil în anii 2016-2019 de către luptătorii din asociațiile sportive Lion Muay Thai și FEA, controlate de Dorin Damir, cu suportul nemijlocit al PCCOCS, condusă pe atunci de Nicolae Chitoroagă. Cu toate că puterea s-a schimbat, acest dosar nu s-a încheiat nici astăzi, chiar dacă între timp au apărut unele probe concludente, care demonstrează că Musteață a fost o victimă a sistemului de atunci.
„Au fost audiați toți martorii, agenții companiei, care au confirmat abuzurile făcute în acea perioadă împotriva lor de către procurorii PCCOCS. Avem și o expertiză, care a constatat încălcările efectuate de Serviciul Fiscal de Stat în 2017, unde se arată că angajații acestei instituții, calculând impozitele, au ales metodele de calcul cu rea-voință. Însă, din păcate, judecătoarea Ana Cucerescu nu ia în seamă demersurile avocaților noștri, care cer clasarea dosarului. În privința mea, au trecut toate termenele de prescripție, dar nu vreau să ies nevinovat doar din acest motiv. Vreau fie ca dosarul să fie clasat sau scos de pe rol, fie să fiu declarat nevinovat având în vedere că această cauză penală a fost intentată cu scopuri meschine de gruparea Plahotniuc”, a declarat Vlad Musteață pentru Jurnal.md.
Menționăm că magistrata Ana Cucerescu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, face parte din completele care examinează concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și frauda bancară. Tot ei i-a fost repartizat dosarul în care bașcana Evghenia Guțul este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a fostului partid Șor. A fost judecătoare și în dosarul în care Viorel Morari, fost șef al Procuraturii Anticorupție, a fost învinuit de abuz în serviciu, fals în acte publice și amestec în înfăptuirea justiției, în care singura parte vătămată este Veaceslav Platon. Iar recent, Ana Cucerescu l-a condamnat pe Iurie Roșca la șase ani de închisoare pentru trafic de influență.
Cât privește dosarul intentat de procurori contra lui Dorin Damir, în urma plângerii lui Vlad Musteață, proprietarul Proimobil admite că acesta este tergiversat intenționat:
„Le-am prezentat și aici o mulțime de probe că am dreptate, dar nu știu de ce durează, am impresia, prea mult. Teoretic, este destul de stranie slaba activitate a procurorilor în acest dosar.”
Întrebat ce interes ar avea justiția astăzi, pentru a lua decizii în defavoarea sa, omul de afaceri admite că Dorin Damir ar putea să-și mențină parțial influența pe care ar fi avut-o cândva în această privință.
„Poate greșesc, dar cred că cred că un număr mare de judecători și procurori încă pot fi șantajați de către Damir”, a precizat Musteață.
În a doua parte a acestui material, care va apărea zilele următoare, se arată cum s-a schimbat brusc poziția procurorilor de la PCCOCS față de acest dosar, după 2019, când puterea în R. Moldova s-a schimbat, dar și cum sportivii lui Damir îl acuză astăzi pe Vlad Musteață, că anume el s-ar fi bucurat de sprijinul regimului Plahotniuc, pentru a se răfui cu ei.
Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!