Social

VIDEO // Membrul unui grup infracțional specializat în comercializarea drogurilor, arestat

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii Inspectoratului de Poliție IP Rîșcani din Chișinău, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău au reținut un membru al unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor de tip „cocaină”.

Timp de două luni, polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui român de 39 de ani, care activa în calitate de șofer de microbuz ce transporta pasageri din România în Moldova. Pe lângă transportarea pasagerilor acesta introducea în țară prin contrabandă droguri de tip „cocaină”, care erau camuflate în coletele neînsoțite.

În urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că suspectul urma să introducă o cantitate mai mare de droguri cu scop de realizare.

La 25 iulie curent, după ce a intrat pe teritoriul Republicii Moldova suspectul a fost reținut în flagrant, în timp ce intenționa să realizeze drogurile. În rezultatul perchezițiilor efectuate în microbuzul cu care se deplasa au fost depistate și ridicate aproximativ 300 grame de droguri de tip „cocaină” și un telefon mobil care ar fi fost utilizat la săvârșirea infracțiunii.

Valoarea drogurilor ridicate depășește suma de 800 000 de lei.

Pe acest caz a fost pornit un dosar penal, suspectul fiind reținut de polițiști pentru 72 de ore. Ulterior pe numele acestuia a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile.

Conform legii penale, pentru punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari și contrabandă cu droguri, persona vinovată riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus