Social

VIDEO // Ofițerii INI, în comun cu cei de urmărire penală de la Botanica au scos din circuit 5 kg de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală de la Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au identificat un tânăr de 20 de ani și o adolescentă de 16 ani, implicați în circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.

În timpul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au stabilit că cei doi ar fi închiriat un apartament în mun. Chișinău, unde,  repartizau drogurile în diferit gramaj pentru a le plasa în ascunzișuri pentru consumatori.

Suspecții au fost reținuți în curtea blocului în care locuiau în timp ce tânărul avea asupra sa, într-un rucsac, 1,5 kg de mefedronă și aproximativ 300 grame de PVP (sare).

În cadrul percheziției în apartament, polițiștii au depistat și ridicat mefedronă, metadonă, 10 timbre LSD și un cântar electronic de înaltă precizie.

Mai mult, oamenii legii au stabilit că suspecții urmau să primească o altă cantitate de droguri.

Astfel, ofițerii de investigație, în comun cu agenții de patrulare, pe traseul Anenii Noi-Chișinău, au  stopat un Mitsubishi, condus de un cetățean străin, cu vârsta de 68 de ani.

În portbagajul mașinii a fost depistată o geantă în care se aflau jucării pentru copii, iar în câteva dintre acestea a fost depistată 2,5 kg de o substanță cristalină mărunțită asemănătoare cu mefedrona. Șoferul  activează în calitate de taximetrist de colete și pasageri pe traseul Odessa-Chișinău. 

Oamenii legii au scos din circuit  aproximativ  5 kg de droguri, valoarea totală pe piața tenebră constituind 3 000 000 de lei.

În continuare se întreprind și alte măsurii speciale de investigație în vederea stabilirii și altor membri implicați în traficul ilicit de droguri.

Tânărul a fost reținut, iar minora este cercetată în libertate. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de asemenea infracțiune  riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus