Politic

Aflându-se în coaliție cu cel pe care-l acuza de uzurparea puterii în stat, Sîrbu constată că Sandu nu a reușit

Uzurparea puterii și transformarea abuzivă a țării în republică prezidențială nu a trecut, de această dată”, astfel a comentat deputatul Sergiu Sîrbu decizia Curții Constituționale privind constituționalitatea decretului semnat de Maia Sandu de reînaintare a Nataliei Gavriliță la funcția de premier.

„Ce va fi mai departe? Va respecta oare președintele Legea Supremă? Altă ieșire legală nu are, dar ne temem că lupta va continua, deoarece nu ne-am învățat să fim stăpâni la noi acasă și unora nu le pasă de problemele oamenilor” a mai adăugat deputatul.

Totodată, deputatul platformei „Pentru Moldova” din care face parte și Partidul Șor, vine cu un mesaj în adresa Maiei Sandu „repet a câta oară – nu mai sunteți lider de partid, iar poporul nu este dușmanul dvs. Mai gândiți-vă la oamenii care suferă din cauza experimentelor voastre politice”.

Amintim că, PSRM (președinte Igor Dodon) și Partidul Șor au format oficial o majoritatea parlamentară. Coaliția este formată din 54 de deputați. Despre aceasta a anunțat în plenul Parlamentului liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță.

La mijlucul lunii mai al anului 2020, Sergiu Sîrbu sesiza Curtea Constituțională cu privire la statutul Consiliului Suprem de Securitate. Acesta a afirmat că Consiliului Suprem de Securitate „s-a transformat într-un organ subordonat direct președintelui, subjugând în totalitate alte puteri alte statului”. În acest context, Sîrbu a declarat că cei de la Pro Moldova își doresc ca „președintele țării să-și cunoască locul în autoritățile publice”.

„Noi ne dorim ca președintele țării să-și cunoască locul în sistemul autorităților publice, să nu uite că suntem într-o republică parlamentară și șeful statului nu are dreptul să se implice în justiție, să coordoneze guvernul sau alte instituții de stat, or, în cazul contrar, este o uzurpare a puterii de stat, ceea ce constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”, a mai menționat Sergiu Sîrbu, referindu-se al acțiunele fostului președinte al R.Moldova, Igor Dodon.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus