Politic

Aleși locali din Basarabeasca, despre dosarele politice și calvarul prin care au trecut

Primarul orașului Basarabeasca, Valentin Cimpoeș, se declară victima unor presiuni care au început încă în anul 2014 și s-au intensificat după alegerile locale din 2015, iar spre sfârșitul anului 2016, timp de o lună, a fost închis în penitenciar. Ancheta în care este vizat continuă și acum. Timp de patru ani, nu a fost pronunțată nicio hotărâre, neavând loc nicio ședință de judecată. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la IPN, organizate de către Asociația „Dreptul la Dreptate”.

Valentin Cimpoeș a declarat că, în 2014, era consilier raional independent în Basarabeasca. Avea propria afacere, o stație de deservire tehnică. După alegerile locale din 2015, a devenit primar, iar concurentul lui în turul doi fost candidatul Partidului Socialiștilor.

„Presiunile enorme au început imediat ce am intrat în funcție. Eu credeam că socialiștii reprezintă eșichierul de stânga, iar eu reprezentam atunci Partidul politic Partidul Nostru și credeam că vom avea o conlucrare. Însă nu a ieșit”, a notat edilul.

În 2016 a auzit că va fi reținut, dar nu îi erau clare motivele, mai ales că și controalele care l-au vizat nu au scos la iveală încălcări administrative. Primarul povestește că, în acel an, i s-a sugerat să părăsească PPPN, dar nu a acceptat. L-a sfârșit de an a fost reținut și plasat în Penitenciarul nr. 13, într-o celulă din subsol, în condiții inumane. Pe rețelele de socializare au apărut informații că  ar fi violat o minoră – un fals aberant, spune primarul. O altă informație vehiculată a fost că ar fi traficat minora, împreună cu tatăl acesteia. La fel a fost acuzat că ar fi cunoscut despre abuzurile la care era supusă minora și nu a acționat. Până la urmă, pe acel caz a fost condamnat tatăl minorei. Valentin Cimpoeș crede că bărbatul face închisoare pe nedrept.

După o lină în penitenciar, primarului i s-a dictat o lună în arest la domiciliu, iar ulterior printr-o hotărârea a Curții de Apel Comrat, și-a reluat atribuțiile de primar. De patru ani, ancheta continuă, fără să avanseze. Valentin Cimpoeș spune că procurorul Lilian Bacalîm, cel care a avut comanda să-i deschisă acest dosar, scapă nepedepsit pentru inculparea oamenilor nevinovați

Într-o intervenție video, fostul vicepreședinte al raionului Basarabeasca, Ion Achiruș, a declarat că și el este una din victimele justiției moldovenești de pe vremea lui Plahotniuc (democratul Vlad Plahotniuc). Dosarul în care a fost învinuit, fiind condus de fostul procuror Roman Statnîi. Fostul vicepreședinte de raion susține că e un dosar cusut cu ață albă, iar acuzatorul a exercitat presiuni asupra judecătorilor din instanțele de toate nivelurile. Ion Achiruș  spune că ceea ce i s-a întâmplat lui și colegilor săi era folosit drept un exemplu pentru alți consilieri raionali, pentru ca aceștia să voteze în fruntea raionului un membru al Partidului Democrat.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus