Politic

Aparat performant de ultrasonografie, oferit de Japonia Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii

Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii a fost dotat cu un aparat performant de ultrasonografie. Utilajul a fost procurat cu suportul financiar al Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”, transmite IPN.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro, a declarat că noul aparat de diagnosticare cu ultrasunet va face posibilă efectuarea câtorva mii de examinări pe an. „Acest Centru oferă îngrijiri medicali copiilor cu dizabilități. Îmi amintesc că în timpul unei vizite la o instituție similară din Kenya în 2012, tot cu ocazia unei ceremonii de finalizare a proiectului Kusanone, a auzit un citat al Maicii Tereza: „În fiecare persoană cu handicap se ascunde Iisus”. În Japonia, unii oameni cred că copiii cu dizabilități își aleg părinții înainte de a se naște pentru că știu că vor fi iubiți de ei. Iar părinților li se oferă această provocare și șansă să devină oameni și mai buni. Totuși provocările pe care le presupune acest lucru sunt enorme. Aș dori să-mi exprim respectul față de părinți, îngrijitori și copii pentru eforturile lor de a-și realiza potențialul”, a notat ambasadorul.

Potrivit lui, Japonia este de mulți ani partenerul Republicii Moldova în domeniul medical și al sănătății.

„Guvernul Japoniei este mândru să colaboreze cu Republica Moldova și va continua să facă acest lucru pe parcursul călătoriei dumneavoastră spre aderarea la Uniunea Europeană”, a mai spus Yamada Yoichiro.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Ion Prisăcaru, spune că acest echipament de ultrasonografie permite un număr foarte mare de investigații, inclusiv a sistemului musculo-scheletic, precum și a sistemului cardiovascular prin Doppler. De asemenea, echipamentul oferă opțiunea pentru tratamente eco-ghidate. Potrivit responsabilului, acest lucru este extrem de important, pentru că specialiștii vor putea implementa metode noi de tratament și echipa Centrului este angajată în acest proces de implementare a noilor tratamente.

Directoarea Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, Ecaterina Gîncotă, a remarcat că pacienții Centrului sunt cu vârstele cuprinse între 0-18 ani. Acum copiii vor beneficia de cele mai bune investigații. Părinții nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte instituții pentru aceste investigații, ci le vor putea face pe loc.

Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de peste 7,3 milioane de dolari pentru circa 90 de proiecte, în domeniile sănătății, educației și utilităților publice.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus