Politic

Condițiile de autorizare și utilizare a produselor fitosanitare în R.Moldova vor fi similare celor din UE

Proiectul de lege privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare a fost examinat în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului. Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și prevede armonizarea cadrului normativ național cu prevederile legislației Uniunii Europene în domeniul fitosanitar.

Proiectul are drept scop asigurarea unui nivel sporit de protecție a sănătății oamenilor, animalelor, mediului înconjurător, precum și perfecționarea funcționării pieței interne prin armonizarea normelor de introducere pe piață a produselor fitosanitare și protejarea competitivității sectorului agricol. 

Prin actul aprobat se stabilesc bazele juridice și politica de stat în sfera activității cu produse fitosanitare, fiind reglementate condițiile de autorizare, fabricare, transportare, depozitare, comercializare și utilizare inofensivă a acestora pentru om, animale și mediu. De asemenea, sunt reglementate raporturile aferente supravegherii și controlului de stat privind respectarea legislației. Documentul mai conține prevederi referitoare la drepturile și obligațiile întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor și cetățenilor, precum și împuternicirile autorităților competente în domeniu.

În expunerea de motive, autorii remarcă faptul că aplicarea prevederilor legii va conduce la simplificarea prin recunoaștere a Listei substanțelor active aprobate la nivelul Uniunii Europene, precum și la clarificarea și consolidarea criteriilor pentru autorizarea produselor de protecție a plantelor, care va avea ca finalitate creșterea nivelului de protecție a sănătății oamenilor, animalelor și mediului.

Proiectul de lege privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare a fost susținut cu votul a 56 de deputați și urmează a fi aprobat de Parlament și în lectura a doua.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus