Actual

Dan Perciun: Ca urmare a legilor votate ieri, prețurile la medicamentele eliberate fără rețetă vor crește

Vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, despre impactul dezastruos pe care-l vor avea legile votate de PSRM și Șor asupra sistemului farmaceutic.

„Ca urmare a legilor votate ieri, prețurile la medicamentele eliberate fără rețetă vor crește. Medicamentele compensate vor începe să dispară din farmacii, iar la fiecare colț de stradă ne va aștepta câte o gheretă ambulantă a lui Șor, unde se vor vinde medicamente de proastă calitate, care vor pune în pericol viața oamenilor.

Dacă până ieri adaosul comercial la medicamentele fără rețetă (ex: Paracetamol, Coldrex) era limitat prin lege, acum, prin modificările promovate de Șor, Odnostalco, Glavan, prețurile acestora este liberalizat totalmente. În plină pandemie, când mii de oameni se tratează acasă cu Paracetamol, Ibuprofen, picături nazale, indivizii aceștia scot limitarea adaosului comercial și lasă să crească prețurile.

Conform deputatului PAS, toate aceste lucruri s-au făcut în interesul lor de business

„Tot în interesul lor de business, au permis magazinelor sociale ale lui Șor să se transforme în farmacii și să vândă medicamente fără rețetă. Odată adoptate aceste legi, benzinăriile, supermarketurile, magazinele sociale, vor putea vinde medicamente după principiul „cu cât mai mult, cu atât mai bine”. Și pentru a acoperi aceste măgării, ei au decis să ne ungă ochii cu pretinsa reducere a adaosului comercial la medicamentele compensate. În teorie, soluția e nobilă, dar aceasta va duce la lipsa medicamentelor compensate de pe piață, pentru că, companiile nu le vor mai comercializa în farmacii, pentru că nu va fi profitabil. Aceasta va elibera piața de medicamente compensate pentru Șor, care va vinde medicamente ieftine și de proastă calitate. Iar cireașa de pe tort sunt farmaciile ambulante. Acestea vor funcționa nu doar în sate, unde nu sunt farmacii, dar oriunde, inclusiv în Chișinău. Calitatea medicamentelor vândute în ele va fi greu de monitorizat, iar evaziunea fiscală foarte mare”.

Referitor la reducerea vârstei de pensionare, Dan Perciun a amintit că acesta este doar „un truc” al lui Igor Dodon.

„Vin alegerile anticipate și Dodon și-a adus aminte de pensionari. Trebuie să înțelegem că reducerea vârstei de pensionare astăzi, în condițiile crizei economice, de fapt va însemna pensii mai mici”.

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus