Politic

Ex-ministru al Mediului despre cazul fluviului Nistru: Dodon nu a mișcat un deget în acest sens

Revenit din Federația Rusă, ex-Președintele R. Moldova, Igor Dodon a declarat că dorește să fie instaurată o comisie parlamentară pe subiectul construcției de noi hidrocentrale pe Nistru, în Ucraina.

Decizie care însă a trezit un val de nemulțumiri, în special de la fostul Ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, care scrie că în timp ce acesta și-a exercitat funcția de Ministru, Igor Dodon nu și-a manifestat interes față de subiectul „fluviului Nistru” și de relația moldo-ucraineană în acest sens.

„Nu a existat nici o comunicare a Președintelui cu Guvernul la acest subiect, nu a existat nici o solicitare de informație, nici o ședință solicitată, nici un consilier mandatat pe acest subiect, ori președintele are atribuții clare în domeniul afacerilor externe.

Dodon a preferat să stea în boschete, mizând mereu pe acutizarea relației cu Ucraina, spre deliciul Kremlinului, care a acționat și acționează în zona sa de influență, după principiul „Divide et impera”,

a precizat Valeriu Munteanu.

În acest sens, Munteanu declară că în cadrul comisiei parlamentare speciale, deputații de bună – credință trebuie să investigheze, în primul rând, care a fost „aportul” lui Igor Dodon pentru rezolvarea problemelor de pe Nistru.

„Se va constata cu certitudine că Igor Dodon nu a mișcat un deget în acest sens, iar acum, dacă i se va permite va face din „fluviul Nistru” un subiect electoral, la alegerile parlamentare anticipate, unde va spune, așa cum nu s-a rușinat s-o facă astăzi, că, la Kyiv, Maia Sandu a avut discuții secrete cu Volodimir Zelenskiy pe acest subiect, sugerând astfel că „elementele secrete” ar fi în detrimentul intereselor naționale ale Republicii Moldova.

Istoria recentă demonstrează că Igor Dodon nu este foarte pudic, dar totuși acesta trebuie dezgolit de minciunile, ce-i acoperă mereu trupul politic hidos”,

a conchis Munteanu

Amintim că în cadrul vizitei sale la Kiev, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că este foarte important să fie continuat dialogul bilateral pentru a asigura protecţia şi utilizarea durabilă a râului Nistru, pentru ca apa lui să servească atât generaţia de acum, cât şi generaţiile viitoare.

Maia Sandu a precizat că, în cadrul întrevederii cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, părțile şi-au exprimat îngrijorarea în raport cu situaţia râului, inclusiv problema legată de complexul hidroenergetic nistrean.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus