Actual

Grup criminal specializat în organizarea migrației ilegale, destructurat

Direcția regională Vest a destructurat o nouă grupare criminală specializată în organizarea migrației ilegale, în urma acțiunilor speciale de investigație efectuate în comun cu angajații Direcției regionale Nord sub coordonarea Procuraturii Hîncești.

În urma probatoriului acumulat în cadrul anchetei, a fost reținut un cetățean în vârstă de 63 de ani, care, împreună cu un complice cetățean ucrainean (a cărui identitate este în curs de identificare), și-au distribuit responsabilitățile și au urmărit scopul de a obține beneficii financiare din organizarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni în Uniunea Europeană. Ei au pus la punct o schemă criminală bine organizată, folosind Republica Moldova ca zonă de tranzit pentru transportul, intrarea și șederea cetățenilor ucraineni în statele membre ale UE.

Potrivit oamenilor legii, în urma acțiunilor ilegale desfășurate, la începutul lunii martie 2024, s-a constatat că aceștia au facilitat traversarea ilegală a frontierei de stat dintre Ucraina și Republica Moldova pentru cinci cetățeni ucraineni.
Ulterior, migranții au fost depistați în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Conform declarațiilor, pentru serviciile ilegale prestate bănuiții percepeau taxe între 5.000 și 8150 USD. 

Persoana a fost reținută și plasată în izolatorul de detenție, iar ansamblul de probe acumulate urmează să fie cercetate  de procuratura Hîncești în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și determinării oportunității aplicării măsurii preventive a arestului până la elucidarea tuturor circumstanțelor. 

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus