Social

În rezultatul controalelor ulterioare finalizate Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 210 mii lei

În rezultatul controalelor ulterioare finalizate în săptămâna 10-14 ianuarie 2022, Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 210 mii lei.

Au fost constatate următoarele tipuri de încălcări ale legislației vamale:

  • atribuirea eronată a codului tarifar al mărfurilor importate (mecanisme pentru mobilă, remorci şi semiremorci pentru utilizări agricole), fapt ce a condus la diminuarea taxelor vamale încasate la momentul vămuirii (de la 5 % la 0 %);
  • declararea eronată a cheltuielilor de transport suportate.

Ca rezultat al conformării voluntare a unui agent economic, prin depunerea în adresa organului vamal a cererii privind scoaterea de sub supraveghere vamală a mărfurilor, importate cu beneficierea de facilități fiscale și vamale, au fost recalculate drepturile de import corespunzătoare.

Potrivit prevederilor Codului Vamal al RM, în cazul în care până la inițierea controlului ulterior persoana comunică în scris organului vamal despre comiterea contravențiilor vamale, prevăzute la art.231 pct.6) şi pct.11) din Codul vamal al RM, cu anexarea actelor justificative, aceasta se eliberează de răspundere materială şi contravențională, cu condiția achitării incontestabile şi benevole a drepturilor de import datorate şi a penalităților calculate.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus