Politic

Întrevederea secretarului de stat Veaceslav Dobîndă cu ambasadorul Slovaciei Pavol Ivan

Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă l-a primit la ministerul de externe pe ambasadorul Republicii Slovace, Pavol Ivan pentru a discuta despre prioritățile Grupului de la Visegrád în contextul preluării recente de către Slovacia a președinției rotative a acestuia.

Diplomatul moldovean a urat succes colegilor slovaci pe parcursul acestui mandat responsabil, salutând direcțiile generale ale programului Președinției slovace și menționarea în program a obiectivului de sprijinire a Republicii Moldova pe calea integrării europene.

Interlocutorii au abordat aspecte privind cooperarea în procesul de integrare europeană a țării noastre. În context, ambasadorul Pavol Ivan a reiterat felicitările pentru obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană.

În cadrul întrevederii părțile s-au referit la situația de securitate regională în contextul războiului din Ucraina. Totodată, a fost reiterată poziția principială privind reglementarea conflictului transnistrean inclusiv în contextul marcării a 30 de ani de la desfășurarea operațiunii de menținere a păcii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Un subiect prioritar al discuțiilor l-a constituit aprofundarea cooperării bilaterale dintre cele două țări prin implementarea de proiecte comune, precum avansarea dialogului privind reducerea tarifelor de roaming, evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale, recunoașterea temporară a pașapoartelor expirate.

De asemenea, secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a mulțumit părții slovace pentru implementarea proiectelor de asistență în țara noastră ce țin de apă și canalizare, împădurire, precum și alte domenii prioritare.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus