Actual

Litvinenco despre manifestațiile din Rusia: Protestele sunt o dovadă că societatea este una vie

Poliţia din Rusia a arestat aproape 2.000 de persoane la manifestaţiile organizate în întreaga ţară pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi, principalului opozant al lui Vladimir Putin, arestat în urmă cu o săptămână, la revenirea în ţară.

Deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, spune că acțiunele de protest în mare parte nu la revoluții sau la lovituri de stat, însă, este o dovadă clară a faptului că societatea este vie.

„Astăzi în peste 60 de orașe din Federația Rusă au avut loc acțiuni de protest. Zeci sau poate sute de mii de oameni au ieșit pentru a-și exprima poziția civică în favoarea libertății (în sensul larg al termenului) și împotriva corupției și încălcării drepturilor omului. Nu cred că cineva își imagina că, urmare a acțiunilor de astăzi, lucrurile se vor schimba brusc, drepturilor omului nu vor mai fi încălcate, iar Alexei Navalny va fi eliberat. Pentru că, de obicei, acțiunile de protest nu duc nici la revoluții, nici la lovituri de stat. În schimb, ele sunt o dovadă că societatea este una vie, or, dacă societatea nu protestează și este mereu de acord cu puterea, înseamnă că aceasta nu este sănătoasă și este într-o comă profundă. Indiferent de țară și indiferent de conducători”, a scris deputatul.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus