Politic

Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Kairat Abdrakhmanov. Oficialii au discutat despre situația curentă în domeniul relațiilor interetnice din țara noastră, dar și despre cooperarea cu această structură a OSCE.

Șefa statului a menționat că pentru autoritățile Republicii Moldova este prioritară consolidarea societății, astfel încât fiecare cetățean să se simtă sigur, să se bucure de drepturi egale și să știe că are șanse de dezvoltare personală și profesională. Un element al coeziunii sociale ar putea fi programele prin care membrii comunităților etnice să învețe limba română, dar și, în paralel, limba lor maternă.

Președinta Maia Sandu a mulțumit OSCE pentru asistența acordată în procesul de elaborare a Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027. La fel, ea și și-a exprimat convingerea că parteneriatul cu OSCE contribuie la integrarea comunităților culturale, la valorificarea diversității etnice și lingvistice din țara noastră, și la promovarea unei societăți unite.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus