Politic

Maia Sandu s-a întâlnit la Tokyo, cu mai mulți membri ai Parlamentului nipon, pentru a le vorbi despre Moldova și cooperarea cu Japonia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit la Tokyo, cu mai mulți membri ai Parlamentului nipon, pentru a le vorbi despre Moldova și cooperarea cu Japonia. Șefa statului le-a povestit despre lupta pentru democrație și drumul spre Uniunea Europeană, despre eforturile de a reforma sectoarele-cheie și a construi un stat în care fiecare cetățean se bucură de respect.

,,Am menționat relația excelentă pe care o avem cu Japonia, care este al treilea cel mai important partener de dezvoltare al Moldovei, cu contribuții generoase în agricultură și sistemul de sănătate, în infrastructura locală.Am vorbit și despre incertitudinea în care a fost aruncată regiunea noastră de războiul Rusiei contra Ucrainei, evidențiind cele mai mari probleme cu care se confruntă Moldova din această cauză. Proiectele de diversificare și de eficiență energetică vor aduce rezultate palpabile în timp, însă Moldova are nevoie de sprijin acum, pentru a nu mai depinde de furnizorii care folosesc resursele energetice ca armă. Despre securitatea regională și cooperarea moldo-niponă am discutat și cu domnul Hiroyuki Hosoda, Președintele Camerei Reprezentanților.” a spus Sandu.

Totodată, șefa statului și-a exprimat convingerea că, în pofida tuturor crizelor, Moldova va reuși să realizeze reformele, să îmbunătățească mediul de afaceri și să devină o destinație atractivă pentru investiții.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus