Politic

Ministrul Justiției: Ştim că orice reformă radicală costă politic, dar nu ne temem de acest preţ

Când pornești o luptă adevărată cu hoții şi corupţii de la toate nivelurile, evident că aceştia vor riposta, fiindcă îşi apără nu doar averile agonisite, dar chiar libertatea. De aceea, o fac prin toate schemele pe care le au la îndemână și din banii furați de la cetăţeni.”, declarația îi aparține Ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, care a amintit că „lupta cu corupția” a fost una din promisiunile din campania electorală care în cele din urmă i-a adus la Guvernare.

Totodată, Sergiu Litvinenco spune că, este conștient de faptul că reformele radicale costă politic.

„PAS şi-a asumat aceste riscuri, fiindcă Republica Moldova se afla în prag de colaps. Dacă nu începeam acum curăţarea sistemului, statul risca să dispară în scurt timp, ajungând ca o gaură neagră pe harta Europei, un teritoriu depopulat şi controlat de bandiţi. Ştim că orice reformă radicală costă politic, dar nu ne temem de acest preţ. Suntem un partid care își asumă responsabilitatea. Știm ce avem de făcut și că nu poţi face curăţenie fără a te murdări, iar în lupta cu corupţia nu vom lua prizonieri.”

În acelașit timp, ministrul declară că „curăţenia nu se face cu mănuşi albe”.

„Pe termen scurt, probabil, determinarea noastră ne va costa. Dar pe termen mediu și, mai ales, lung societatea şi statul Republica Moldova vor avea doar de câștigat. Și acest lucru este cel mai important pentru noi”, a conchis el.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus