Politic

Natalia Gavriliță efectuează o vizită de lucru în municipiul Ungheni

Prim-ministra Natalia Gavrilița se va afla astăzi într-o vizită de lucru în municipiul Ungheni. Șefa Executivului se va întâlni cu autoritățile administrației publice locale pentru a discuta despre problemele din localitate și implicarea Guvernului în soluționarea acestora.

De asemenea, prim-ministra va merge la fabrica de covoare Unicorn Carpets SRL – o întreprindere cu capital mixt moldo-belgian, produsele căreia sunt exportate în România, Ucraina, Germania, Polonia și Rusia.

Un alt punct al vizitei este vama Sculeni, unde va fi deschis Postului de Inspecție al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Activitatea postului va contribui la fluidizarea traficului de produse agroalimentare de origine animală și non-animală, supuse controlului ANSA și va contribui la asigurarea calității produselor alimentare.

Prim-ministra va vizita apoi o familie care de 12 ani prestează servicii de asistență parentală profesionistă.

Ulterior, Natalia Gavrilița va merge la șantierul de construcție a unității de salvatori și pompieri din mun. Ungheni, iar la finalul deplasării se va întâlni cu membrii Junior Chamber Internationational (JCI) Ungheni – organizație de tineri lideri, antreprenori și profesioniști, afiliată rețelei mondiale JCI.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus