Social

Numărul fumătorilor zilnici de ”iarbă” din SUA îl depăşeşte pentru prima oară pe cel al băutorilor zilnici de alcool

Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. citat de news.ro

În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au declarat că consumă marijuana zilnic sau aproape zilnic, în timp ce 14,7 milioane declarau că beau alcool zilnic sau aproape zilnic, potrivit unei analize a unor date dintr-o anchetă naţională.

În 1992, când consumul de ”iarbă” era cel mai scăzut, mai puţin de un milion de persoane declarau că consumă marijuana aproape zilnic.

CREŞTERE DE 15 ORI DIN 1992

Alcoolul este în continuare consumat larg în Statele Unite.

Acest studiu, publicat miercuri în revista ştiinţifică Addiction, compară consumul zilnic sau aproape zilnic al celor două substanţe.

Din 1992 şi până în 2022, nivelul declarării consumului zilnic sau aproape zilnic al canabisului pe locuitor a crescut de 15 ori.

Autorul studiului, Jonathan Caulkins, recunoaşte în lucrare că oamenii pot fi mai înclinaţi să-şi declare consumul de canabis, deoarece această practică este tot mai acceptată social, lucru care ”umflă” cifrele.

O majoritate a statelor americane autorizează în prezent consumul de marijuana în scopuri medicale sau recreative, în pofida faptului că acesta este în continuare ilegal la nivel federal.

Guvernul federal se pregăteşte să claseze canabisul drept un drog mai puţin periculos.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus