Externe

O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi

O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politicieni şi participanţi, relatează Reuters. citat de news.ro

Victimele decedate sunt opt adulţi şi un copil, a precizat Samuel Garcia, guvernatorul statului Nuevo Leon, din nordul Mexicului.

Înregistrarea video a accidentului a arătat cum structura a căzut brusc peste mulţime, obligând politicienii de pe scenă şi participanţii panicaţi să fugă să se adăpostească. „Nu am mai văzut niciodată ceva atât de brusc”, a declarat candidatul la prezidenţiale Alvarez Maynez, referindu-se la cât de repede s-a înteţit vântul înainte ca scena să se prăbuşească.

Alvarez Maynez, care s-a întors la locul accidentului după ce a fost externat dintr-un spital local, a declarat că îşi suspendă activităţile de campanie şi că speră ca autorităţile să investigheze ceea ce s-a întâmplat, solicitând transparenţă în acest proces.

Coordonatoarea de campanie a lui Alvarez Maynez, Laura Ballesteros, a fost spitalizată cu un picior rupt, potrivit partidului, iar candidata la primăria din San Pedro Garza Garcia, Lorenia Canavati, a scris pe reţelele de socializare că se coordonează cu autorităţile pentru a-i sprijini pe cei afectaţi şi familiile acestora.

Membri ai gărzii naţionale şi ai armatei mexicane au fost trimişi la faţa locului pentru a oferi sprijin, a declarat ministrul de interne Luisa Alcalde.

UPDATE – Cel puţin cinci persoane au murit miercuri seară în statul Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbuşit la un eveniment de campanie al candidatului partidului Mişcarea Cetăţenilor, a anunţat guvernatorul statului, relatează Reuters.

În afară de cei cinci morţi, aproximativ 50 de persoane au fost rănite, a declarat reporterilor guvernatorul Samuel Garcia, în timp ce directorul institutului de securitate socială din Mexic a scris pe reţelele sociale că zeci de persoane erau tratate la clinicile locale.

ŞTIREA INIŢIALĂ: 

Cel puţin patru persoane au murit miercuri seara în statul Nuevo Leon din nordul Mexicului, după ce o structură s-a prăbuşit la un eveniment de campanie pentru candidatul prezidenţial mexican Jorge Alvarez Máynez, a anunţat preşedintele ţării, scrie The Guardian.

Citând declaraţii ale guvernatorului local, preşedintele mexican Andrés Manuel López Obrador a confirmat că patru persoane au murit şi 15 au fost rănite.

Jorge Alvarez Maynez, candidatul la preşedinţie din partea partidului Mişcarea Cetăţenilor, a scris pe X că o rafală de vânt a provocat prăbuşirea scenei la evenimentul din oraşul San Pedro Garza Garcia, o enclavă bogată din apropierea centrului industrial Monterrey.

Máynez însuşi a mers pentru scurt timp la spital, după ce o parte din scena de pe care se adresa susţinătorilor s-a prăbuşit. „Sunt bine şi sunt în contaxct cu autorităţile statului pentru a urmări ce s-a întâmplat. Singurul lucru important în acest moment este să ne ocupăm de victimele accidentului”, a declarat Máynez.

Un videoclip al accidentului postat pe reţelele sociale îl arată pe Máynez agitându-şi braţele în timp ce mulţimea îi scanda numele, înainte de a privi în sus pentru a vedea cum un ecran gigantic şi o structură metalică se prăbuşesc spre el. Candidatul prezidenţial este văzut apoi alergând pentru a se pune în siguranţă, în timp ce o parte a scenei s-a răsturnat la miting.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus