Social

Prevenirea și combaterea corupției, discutată de directorul CNA cu reprezentanții Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei

Mai mulți reprezentanți ai Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei privind reforma justiției au avut astăzi, 20 octombrie, o întrevedere cu directorul Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea. Membrii Grupului, condus de Directorul General pentru Drepturile Omului și Statul de Drept al Consiliului Europei, Christos Giakoumopoulos, au abordat multiplele probleme ce țin de reforma sistemului justiției, dar și recomandările GRECO, în partea referitoare la prevenirea și combaterea corupției în rândurile membrilor parlamentului, judecătorilor și procurorilor.

În alocuțiunea sa, directorul CNA a făcut o prezentare a activității instituției, a competențelor și instrumentelor de care dispune aceasta în sensul luptei cu corupția. Flocea a menționat că, din anul 2016 CNA este focusat pe prevenirea și combaterea corupției sistemice, competența de luptă cu corupția mare fiind transmisă procuraturilor specializate, după modificările legislative, operate acum 5 ani de parlament. Domnia sa a menționat că, în prezent, CNA este concentrat pe identificarea schemelor de corupție din sectorul public și privat care aduc atingere cetățeanului simplu, precum și bugetului de stat. În același timp, ofițerii de urmărire penală și cei din subdiviziunile operative sunt incluși în grupurile de lucru ale procurorilor anticorupție, în cadrul cărora acordă suport la investigarea cazurilor de mare corupție.

Potrivit lui Flocea, CNA dispune și de subdiviziuni cu atribuții importante de prevenire a corupției cum ar fi testarea integrității profesionale, evaluarea riscurilor, analiza operațională și strategică, precum și expertiza actelor legislative. Referindu-se la expertizarea legilor și a hotărârilor de guvern, șeful CNA a menționat că valoarea rapoartelor de expertiză ale CNA este incontestabilă în sensul identificării riscurilor de corupție din actele normative și legislative. Or, depistarea precoce a riscurilor de corupție din actele oficiale și recomandările făcute de experții CNA previn potențialele prejudicii, cauzate statului și cetățeanului.

La finalul discuțiilor, oficialii și-au exprimat disponibilitatea de a continua comunicarea și cooperarea pe proiectele de interes comun în vederea implementării reformelor în sectorul justiției, prevenirii și combaterii corupției la toate nivelurile.

Prețuim timpul tău. Abonează-te la:
Canalul de Telegram, aici ➞ „Punctul pe i”
Canalul de Youtube, aici ➞ „Punctul pe i”
Pagină de Instagram, aici ➞ „Punctul pe i”, pentru a fi mereu informat!

Articole corelate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la butonul de sus